Am cercetat puţin domeniul propagării luminii prin orificii de foarte mici dimensiuni. Fizica tradiţională ne spune că lumina nu ar trebui să treacă prin găuri mai mici decât lungimea de undă a radiaţiei luminoase (ori, cf. altei surse, mai mici decât jumătate din aceeaşi lungime de undă).
În jurul anului 1998 o serie de experimente au scos la iveală un fenomen aparent paradoxal din perspectiva acestei judecăţi tradiţionale. Fenomenul poartă numele de "transmisie optică extraordinară" şi, în esenţă, este vorba despre faptul că dacă se măsoară câtă lumină trece printr-o folie de metal prevazută cu o serie de orificii microscopice, se constată că trece dincolo mai multă lumină decât ar prezice gândirea tradiţională.
Explicaţia: lumina este absorbită de electronii de pe suprafaţa metalului, apar ceea ce oamenii de stiinţă au denumit "plasmoni de suprafaţă" - oscilaţii colective ale electronilor, care, având lungimea de undă mai mică decât cea a luminii absorbite, trec prin micile orificii, propagându-se astfel până pe cealaltă faţă a foliei metalice, unde reemit lumina absorbită iniţial.
Recent, la finele lui 2009, un nou comportament paradoxal a fost observat: dacă se foloseşte o folie de aur atât de subţire cât să fie semitransparentă, prezenţa oficiilor microscopice duce la micşorarea cantităţii de lumină care trece dincolo de obstacol, prin comparaţie cu cazul în care folia nu ar fi prevăzută cu niciun orificiu de foarte mici dimensiuni.
La referinţe am specificat câteva articole ce te pot ajuta să îţi formezi o opinie despre subiect.