Subiectul, pe care e de banal, pe atât este, cred, de complex. Iată câteva trăsături pe care eu le surprind în actul bârfei:
a. când zic ceva de rău de altcineva, implicit pe mine mă plasez deasupra; aşadar, prin banala bârfă îmi consolidez imaginea de sine, arătându-mă, în comparaţie cu cel bârfit, superior.
b. prin bârfă se consumă o activitate privată, secretă, prin care construiesc ori stabilesc o relaţie apropiată cu cineva. Nu bârfesc cu oricine, ci cu cineva în care am încredere, pentru că, în principiu, demascarea bârfei te expune unui scandal. Nu de puţine ori apare mesajul "dar nu spui la nimeni ce-şi spun acum" în conversaţie.
c. din pdv al membrilor unui grup, prin bârfă se creionează imaginea pe care unii o au despre alţii. Atunci când contactul cu un coleg de serviciu este superficială, e posibil ca bârfa să fie singurul mijloc care ajută la crearea unei imagini despre acesta.
Cam asta e ce-mi trece prin minte. Desigur, aş fi curios să aud opinia unui psiholog ori a cititor care a lecturat vreo carte în domeniu - dacă s-o fi scris aşa ceva.
Tudor Octavian