Nu stiu daca exista o reteta universala, dar macar imi puteti spune cum face voi pentru a va controla emotiile.
Depinde ce înseamna " discuţie importantă" ( ar putea fi un interviu, întalnire de afaceri etc.). Dacă e interviu, în general trebuie să ştii că omul căruia i te adresezi ştie foarte puţine despre tine ( ce-i scris în CV) sau deloc, iar asta reprezintă un avantaj pentru tine. De exemplu ( eu fiind o persoană emotivă iar la mine merge acest lucru din fericire) te gândeşti că cel/ cea care stă în faţa ta este fratele, prietenul/ prietena, cineva apropiat ţie; să nu îl slăbeşti din ochi ( un detaliu important)- asta denotă siguranţă de sine şi control ( dacă respectivul vede ca te uiţi în jos sau în altă parte mai tot timpul, îţi va descoperi mai multe defecte decât încerci tu să maschezi); un alt lucru important este ca pe parcursul discuţiei, oricât de încrâncenata ar părea, un zâmbet sau câteva resete ( politicoase de altfel) afişate îl vor face pe respectiv să uşureze discuţia; dacă susţii ceva nu da înapoi, pentru ca la final să nu mai fii de acord cu ce ai zis prima dată... asta denotă ca poţi fi uşor controlat. Oricât de stupid ar părea subiectul pe care îl susţii, îl susţii ferm şi cu argumente solide. Alte lucruri: incearca sa nu prea gesticulezi ( conform psihologilor, cei care abuzeaza de gesticulari au un vocabular sarac si nu pot exprima in cuvinte ceea ce sustin; evident ca nu strica acolo cateva gesticulari, dar mai discrete si mai putine); daca te inrosesti si stii asta si te intreaba de ce, spune ca nu stii... ori ca e prea cald ( un motiv); nu iti freca mainile, picioarele etc. Incearca sa sustii conversatia, chiar daca nu te intreaba ceva, gaseste acolo un motiv.
A, sa nu uit, daca sunt mai multi in camera, cand cineva vorbeste cu tine, iti intorci privirea catre el( chiar daca nu e in fata ta). Sper sa te ajute asta, insa nu stiu ce la tip de "discutie foarte importanta" te referi.
o metoda foarte buna atunci cand interlocutorul tau este o persoana care te domina inchipuieste-ti ca si el este om si ca se afla pe scaunul toaletei satisfacandu-si una dintre nevoile primare.de regula inclinam spre a da importanta unor oameni ajunsi in anumite functii,dar probabil ca doar 1 procent o si merita,asa ca pana nu iti dovedeste (interlocutorul)ca merita acea importanta pleaca de la premiza ca este egalul tau
Un ghid :LIMBAJUL TRUPULUI autor ALLAN PEASE,te invata ss i cunosti pe ceilalti prin prisma gesturilor,tinunta,atitudine ..etc