Scientia.ro - stiri stiinta si tehnologie

E o poveste frumoasa, dar ce legatura are cu realitatea?

Oricum, povestea nu are nicio logica, daca e sa o tratam cu rigoare. Omul nu cunostea binele si raul, apoi D-zeu i-a spus sa nu manace din copacul respectiv ca va muri. Iar omul a mancat. Daca nu stii ce e bine si ce e rau nu prea ai libertate de alegere, nu? Daca nu ai aceasta capacitatea de a recunoaste raul nu poti invinuit ca ai ales prost, nu?

In sfarsit, bat campii...

Cum sa judecam ce ne cere intrebatorul? Nu este o intrebare serioasa, iar daca noi stim despre ce e vorba in povestea asta de copii si insi oropsiti se intampla pt ca locuim intr-o tara crestina. Un baiat din Nepal habar nu are ca un stramos al lui a mancat din pomul gresit, pentru ca nu i-a spus nimeni...

Eu sunt nou pe aici si nu-mi dau seama ce a dorit  Webmaster-ul prin introducerea unei sectiuni "Religie" pe un forum de stiinta... De aceea nu prea imi dau seama cum ar trebui sa raspund (sau sa nu raspund).

In orice caz, povestea creatiei din religiile avramice este simplista si transparenta. Dupa ce Dumnezeu l-a facut pe Om ca fiinta inferioara, acesta a nazuit la mai mult si a fost pedepsit. (Bineinteles, scriitorii naivi ai acelor vremuri nu si-au dat seama ca o populatie nu poate avea ca origine un singur cuplu, incalca legile diversitatii genetice. S-a demonstrat ca in natura, daca numarul exemplarelor dintr-o anumita specie scade sub numarul critic, aceasta este condamnata la disparitie !)

Povestea este similara (nu intamplator) si in Panteonul grec: Zeii l-au creat pe om cu scopul de a avea adoratori, dar post-Prometeu, oamenii au uitat "sa presteze" si au fost pedepsiti prin intermediul Pandorei - o versiune evidenta a Evei !

In ambele exemple mesajele sunt foarte clare:

- omul este o fiinta inferioara, care trebuie sa fie supusa Superiorului;

- daca nu te supui, vei fi pedepsit - daca nu pe pamant macar pe lumea cealalta, dar ideea este ca nu poti sa scapi in niciun fel !

- mai mult, este evident caracterul misogin izvorat din caracterul patriarhal al acelor vremuri ! Femeile sunt de foarte multe ori considerate cauza "raului", sunt cel mai indemana paratrasnet asupra caruia ar trebuie sa se verse furia barbatilor pentru necazurile vietii ! Unele din aceste practici misogine se mentin si astazi, la musulmanii si evrei femeile au un tarc special in fundul bisericii, la ortodoxi nu au voie in altar, femeile nu pot fi preoti, etc.

In spatele Superiorului de care vorbeam si care trebuie ascultat fara cracnire, este Conducatorul local, caci de multe ori Marele Preot (interfata terestru-divin) - este conducatorul Statului sau asociatul acestuia. Rezulta scopul real al religiei - acela de a tine in frau si sub ascultare masele.

Acum, ce sens are sa facem supozitii privind alt denodamant al povestii ? Se pot face, dar cu caracter literar, iata:

"Adam si Eva s-au dovedit demni si credinciosi supusi ai Domnului, muncind de dimineata pana seara in Gradina Domnului, inflorind-o si mai mult. Impreuna cu miile de urmasi facuti duminica, se rugau si multumeau Domnului de 4 ori pe zi.

Daca a vazut Domnul Dumnezeu ce discipoli minunati a creat, si-a trimis ingerii sa le lumineze mintea barbatilor si acestia au invatat repede sa construiasca nave spatiale cu care au creat noi Eden-uri pe alte planete si au imprastiat Cuvantul Domnului in galaxie dupa galaxie ! Si tare multumit a fost Domnul, si mai multa inteligenta le-a dat barbatilor...femeile ocupandu-se de facerea copiilor si ingrijirea barbatilor.

Un singur lucru a interzis Domnul cunoasterii omului, reteta creatiei Universului, avertizandu-i ca pedeapsa grea ii asteapta daca incalca porunca !

Miliarde de ani au trecut si urmasii omului stapaneau Universul, strabatandu-i toate coltisoarele. S-a intamplat insa ca o Femeie sa incalce interdictia de a conduce vimanele (navele spatiale)  si sa plece ea insasi sa cerceteze capetele Universului. Si acolo a gasit o cabina telefonica, iar in ea un mare aparat prevazut cu un singur buton, pe care scria: ON-OFF. "-Oare ce-ar fi daca..." si-a zis ea curioasa. A urmat un mare Bang si intreg Universul s-a intors la supa initiala de quarci si leptoni.

Si a zis atunci Dumnezeu " - Ptiu drace, acum iar trebuie s-o iau de la capat ! "

Intrebarea are tendinta de a sfida Creatorul. Cum si-ar fi dorit sa fim? Dumnezeu nu lucreaza cu incertitudine. Omul e in plin proces creational, ziua a 7-a nu a venit inca. Biblia ascunde taine care nu le descoperim la o judecata aparenta a lucrurilor caci astfel aparent nu judecam. Dupa fiecare creatie S-a uitat si a vazut ca acel lucru e bun, in ce priveste omul inca nu S-a uitat fiindca omul nu e finalizat. Avem asemanarea Lui, adica cunoastem binele si raul, dar chipul inca nu-l avem atata timp cat e in proces de creatie. Toata lucrarea o face prin fiul Sau si pentru fiul Sau. Asemanarea insemnand triumful vietii asupra mortii, a binelui asupra raulului. Evident ca omul nu putea sa triumfe de aceea Hristos a triumfat pentru toti oamenii. Triumful omului va fi acceptarea acestui dar prin credinta in El. "La inceput a fost cuvantul, si cuvantul era Dumnezeu, si cuvantul era cu Dumnezeu" Cuvantul e Hristos fiul Sau. ........... In ce priveste intrebarea ta sti ca Dumnezeu a trimis raul sa i se faca cunoscut omului, fiindca aici incepe facerea omului. Si cheia desavarsiri binelui e Hristos fiindca prin El se lucreaza. Vei zice: Ce e cu cei de dinaintea venirii lui Hristos in trup. Ei bine Hristos dupa ce a ajuns in locuinta mortii prin moartea pe cruce a propovaduit evanghelia si acolo si a eliberat odata cu el pe toti cei ce au crezut. Prin inviere El a preluat cheile locuintei morti caci a invins moartea pt. noi. Acesta e planul creatiei, iar intrebariile de genul sunt prea concentrate pe o secventa: 1-L-eai pus mult prea devreme 2-La vremea lor aceste intrebari nu vor exista din cauza certitudinii Daca cunosteam doar binele nu stiam ce inseamna acesta.

Păcatul primordial este adoptat de evreii monoteişti din religiile cu care au intrat în contact: Mesopotamia a inventat Păcatul pentru a înjosi individul, mai rău chiar, pentru ca individul însuşi să-şi justifice înjosirea, iar Iranul a inventat Diavolul pentru a băga groaza în om. Matca monoteismelor noastre "diabolizate" era pregătită. spune Gerald Messadié în a sa "Istorie generală a Diavolului". Dacă Adam nu ar fi căzut în păcat poate că întunecatul Ev Mediu nu ar fi existat şi era tehnologică ar fi fost devansată cu câteva sute de ani. Sau am fi fost budişti.

   Dacă presupunem apariția Mitului Creației simultan cu faptul Creației Lumii și că oricare act creator este o creație morală (implicînd justul-injustul, binele-răul), atunci aș crede că generarea a ceva fără greșeală, fără păcat, este imposibilă pentru noi, oamenii.

   Restrîngîndu-ne doar la Grădina, vedem acolo trei principii (Șarpele, Eva, Adam) care-l contrariază pe Făcător, Tatăl.

   Cîtă vreme Bărbatul și Femeia rezistă însinuării, respectând porunca divină, totul rămîne conectat încă pe firul eternității, să-i zicem, al unei repetiții de sine izolate, inchise. Nici nu poate fi altfel, fiindcă este vorba de un Model, iar un Model, mai ales al Creației, totdeauna stă să se facă, dar nu s-a făcut cu totul. De exemplu, Adam este creat, este îndemnat ca numitor să dea nume, i se dă somn și apoi dreptul de-a-și numi partea consoartă, ia de bune vorbele vieții, dar toate acestea se petrec în spațiul-timpul Modelului, pe îndelete, ca și cum ar fi vorba de niște latențe parcă mișcătoare. Însă lumea de-afară (asta pe care o cunoaștem noi) nu există decît în și pentru Dumnezeu; la rîndul lor, fără de rușine, Adam și Eva știu ei ceva, însă doar la un mod virtual; abia pedepsiți și excluși au ei conștiința că au fost rupți din Rai și că există ce le-a mai rămas, lumea, și abia de la Cain, prima cereație a cuplului, lumea este conform cunoașterii omenești.

   In tot actul creației vedem că se tratează de împărțire a împărțirii unității, unde partea este ca un întreg divizibil (Adam se separă în el și Eva) și unde aceeași parte este divizor (Adam și Eva conștienți de existența Grădinii și a Lumii). Mai mult, după ce ies din Grădină ca vai de lume, ei provoacă și observă că există și o scădere a scăderii (ei nu mai sînt în Rai, dar sînt în afară; Abel este anulat, dar lumea nu se sfîrșește)

   Doresc să spun: această împărțire, această sfîrtecare a unității este acolo, inerentă în unitate; n-ar trebui să se petreacă, odată ce unitatea înseamnă lipsa oricărei unde separatoare, dar, ce păcat!, se petrece. Cum creația este permanentă, ruperea este permanentă și cu toții noi, oamenii, ajungem a spune precum sf. Pavel că păcatul din noi ne îndeamnă să păcătuim. Adam, fiind și el un creat, nu putea să nu păcătuiască...! El și concubina, ce au făcut altceva decît să dramatizeze păcatul inerent al împărțirii? Iar noi astăzi nu alergăm tot atât de bezmetici ca alungații către cunoașteri, legi, iubiri în loc să aspirăm doar la una-cunoaștere, una-lege, una-iubire?

  La fel—unitatea are în sine reîntregirea și cum creația este permanentă, această reintegrare de sine este permanentă; iar noi, chiar de nu vrem, tot ajungem să adunăm ce-am risipit, tot ne refacem trăgând un pui de somn.

   Facerea presupune inevitabile fărîmițări,separări și autonomii, travaliu cu transpirații și oboseli. Refacerea stării anterioare facerii, când unitatea se simte bine în pielea sa întreagă, fără solzi, presupune să ne întrebăm: „Cum credeți c-ar arăta omenirea dacă toți am urma pe Cel ce s-a trezit, Modelul?”

   Fără păcatul lui Adam lumea n-ar fi existat! Ar fi rămas în pacea ei dintîi. Și ce lume ar mai fi fost aia, unde nu există greșeli și corijarea lor, diformități și reformă? Răspunsul îl putem afla dacă îl lăsăm naibii pe Adam, cu istoria lui prea-străveche, și ne îngrijim astăzi să nu cădem noi în păcat.

Daca Adam n-ar fi cazut in pacat,omenirea n-ar fi aratat deloc·