Nu ştiu dacă se poate vorbi de o diferenţă, căci, mai exact, grăsimile sunt doar o categorie din familia mare a lipidelor. O moleculă de grăsime conţine o moleculă de glicerol (mai cunoscut ca glicerină - un alcool cu aspect de lichid uleios) şi cel puţin o altă moleculă dintr-un acid gras (despre care puteţi citi detalii aici).
Grăsimile sunt molecule importante care stochează energie, reprezentând rezerve ideale de hrană pentru organism. sunt stocate sub forma aşa-numitelor trigliceride. În plus, grăsimile au şi un rol izolator şi de protecţie.
Lipidele sunt compuşi organici care conţin în principal carbon, hidrogen şi oxigen, dar şi alte elemente chimice precum fosfor ori azot. Această clasă de compuşi organici, insolubili în apă, includ grăsimile şi uleiurile.