Scientia.ro - stiri stiinta si tehnologie

Eu as zice doar un sigur cuvant.. care include mai multe domenii ... si anume .. CORUPTIA ! care ii exagerata deja.. :|

Pornind de la proverbul “Omul sfinteste locul” (plaiul mioritic nu este un loc prea “sfant”  cand observi atatia “pacatosi” peste tot si in toate domeniile) m-am intrebat ce-i lipseste romanului (personaj statistic cuprins in “masa critica”, votanta) ca sa devina mai “crestin”, adica mai favorizat de Dumnezeu. O societate crestina, asa cum o inteleg eu, ar fi o societate in care procentul de atei, asa cum sunt ei definiti in lucrarea “Ce avem… lipsa? Ce avem… in plus!” ar fi nesemnificativ.

In primul rand ar fi binevenita o “oglinda”(capacitate de introspectie) in care el(romanul) sa se vada la “interior” si sa inteleaga ca daca doi sau mai multi oameni produc actiuni asemanatoare la “exterior” inseamna ca si “interiorul” lor este asemanator si deci critica aproapelui este de fapt o autocritica mascata, dar neasumata. Critica la noi apare  ca o autolamentare permanenta si in acelasi timp distructiva, pentru ca timpul si energia afectate (lamentarii) nu sunt folosite pentru identificarea “raului” (in primul rand din propria ograda) si nici pentru gasirea solutiilor de indepartare a lui. Identificarea  unei probleme presupune un proces de analiza iar gasirea solutiei la problema necesita o minima capacitate de sinteza. Cu aceste capacitati (analiza si sinteza) nu te nasti dar le poti dobandi printr-o educatie care trebuie sa aiba ca scop principal tocmai insamantarea si dezvoltarea lor in mintea copiilor.  “Maturitatea“ parintilor si chiar a educatorilor (tot romani) se manifesta in principal ca rezistenta la schimbare, deci “solutia” trebuie sa vina si sa fie impusa de “sus”(nivelul politic) si aplicata celor de “jos” adica copiilor. Intermediarii, adica cei care vor pune in practica noul proces de educatie vor trebui selectati si scoliti in prealabil. Materialul didactic necesar trebuie adaptat in forma si continut (de exemplu: Principiul integrarii, Literatura didactica) acestor scopuri. Lucrarea “Ce avem… lipsa?  Ce avem… in plus!” contine, cred eu,  principiile necesare pentru schimbarea de esenta a procesului educativ in sensul pomenit. Pentru cei deja “maturizati”, citirea lucrarii poate fi un exercitiu de pregatire psihologica necesar  implementarii ei.

Coplesitorul “las-ca merge si asa” cu principalele componente gemene: critica inversunata a celui care nu reuseste sa faca ce trebuie si denigrarea rusinoasa a celui care incearca sa faca cate ceva, trebuie detronat, caci nu este decat reflexia unui regim in care “cel ce ne conduce” (om sau traditie) o face cu aceeasi rutina si contract atemporal desi lumea din jur se schimba permanent. “Las-ca merge si asa” este in acelasi timp expresia unei directionari gresite a capacitatii de analiza dar mai ales a capacitatii slabe de sinteza a romanului.  Daca in cadrul organizat al scolii, copiii nostri vor dobandi prin invatare si exersare aceste doua capacitati, va fi posibila si implementarea in mintea lor a unui “algoritm de gandire” cu ajutorul caruia, dupa terminarea procesului educativ, scopurile si actiunile lor vor diversifica si imbogatii mediul mioritic de existenta, evitand in acelasi timp aparitia “pacatosilor” si implicit a “pacatelor” produse de ei.

“Educatia in mileniul al III-lea” (subtitlul lucrarii), aplicata si insusita de fiecare roman, trebuie sa deturneze atentia de la obsesia prezenta a obtinerii banului (de cele mai multe ori, cu orice pret) la preocuparea permanenta pentru “sanatate” (personala si a mediului de existenta) si  “pregatire”, acestea fiind adevaratele izvoare de bunastare si fericire. Exprim convingerea ca punerea in practica a principiilor cuprinse in lucrarea “Ce avem… lipsa?  Ce avem… in plus!” este un punct de plecare si un drum de urmat pentru obtinerea acestui deziderat.