Misiunea Cassini este o consecinţă directă a gândirii filozofice a lui Einstein

În fiecare semestru predau cursuri de filozofia științei studenților de la Universitatea din New Hampshire. Majoritatea optează pentru cursurile mele pentru a răspunde cerințelor de educație generală; cei mai mulți nu au mai frecventat niciodată cursuri de filozofie.

În prima zi a semestrului, încerc să le dau o idee despre ce înseamnă filozofia științei. Încep prin a le explica că filozofia abordează aspecte care nu pot fi rezolvate doar de faptele în sine și că filozofia științei este aplicarea acestei abordări în domeniul științei. După aceasta, explic câteva concepte care sunt esențiale pentru curs: inducția, dovezile și metoda într-o cercetare științifică.

Le spun că știința utilizează inducția, practicile pe baza observațiilor anterioare pentru a face afirmații generale cu privire la ceea ce nu a fost încă observat, dar că filozofii văd inducția ca insuficient justificată, și, prin urmare, o problemă pentru știință. Apoi, ating problema dificultății de a decide ce dovezi se potrivesc acelei ipoteze unice și de ce corectitudinea acestui demers este vitală pentru orice cercetare științifică. Îi las să priceapă că "metoda științifică" nu este singulară și simplă și că există dispute fundamentale cu privire la modul în care ar trebui să arate metodologia științifică. În cele din urmă, subliniez că, deși aceste aspecte sunt "filozofice", ele au în continuare consecințe concrete pentru modul în care se realizează știința.

În acest moment, îmi pun adesea întrebări cum ar fi: "Care sunt calificările tale?" "Ce școală ai urmat?" Și "Ești un om de știință?"

Poate că pun aceste întrebări deoarece, ca filozof feminin de origine jamaicană, întrupez un grup de identități nefamiliare și sunt curioși în ceea ce mă privește. Sunt sigură că, în parte, acesta este motivul, dar cred că e ceva mai mult, pentru că am observat un model similar la un curs de filozofia științei predat de un profesor cu o prezenţă mai apropiată de cea aşteptată.

Ca student absolvent al Universității Cornell din New York am servit ca asistent la un curs despre natura și evoluția ființei umane. Profesorul care îl preda crea o impresie  foarte diferită de a mea. Era un bărbat alb, bărbos și, la cei 60 și ceva de ani ai săi, era imaginea autorității academice. Dar studenții erau sceptici cu privire la opiniile sale despre știință, deoarece, după cum au spus unii, dezaprobator: "El nu este un om de știință".

Cred că aceste răspunsuri au legătură cu preocupările legate de valoarea filozofiei în comparație cu cea a științei. Nu e de mirare că unii dintre studenții mei se îndoiesc că filozofii au ceva util de spus despre știință. Ei sunt conștienți de faptul că oamenii de știință proeminenți au declarat public că filozofia este irelevantă pentru știință, dacă nu absolut fără valoare și anacronică. Ei știu că educația STEM (știință, tehnologie, inginerie și matematică) are o importanță mult mai mare decât orice altceva pe care umanitatea trebuie să o ofere.

Mulți dintre tinerii care frecventează cursurile mele consideră că filozofia este o disciplină vagă care se referă numai la aspectele de opinie, în timp ce știința se află în poziția de a descoperi fapte, de a oferi dovezi și de a disemina adevăruri obiective. Mai mult, mulți dintre ei consideră că oamenii de știință pot răspunde la întrebările filozofice, dar filozofii nu au nicio competență în ceea ce privește aspectele științifice.

De ce studenții de colegiu tratează adesea filozofia ca fiind complet distinctă și subordonată științei?

Din experiența mea, patru motive se remarcă. Unul are legătură cu lipsa înţelegerii evoluţiei istorice a ştiinţei. Studenții tind să creadă că diviziunile departamentale reflectă diviziuni clare ale lumii, așa că nu pot să aprecieze că filozofia și știința, ca și împărțirea presupusă de ele, sunt creații umane dinamice. Unele dintre subiectele care sunt acum etichetate ca "știință" au căzut odată sub diferite umbrele. Fizica, cea mai sigură dintre științe, a fost cândva obiectul filozofiei naturale. Și muzica s-a simțit odată acasă în facultatea de matematică. Domeniul științei s-a limitat și s-a extins, în funcție de timpul, de locul și contextul cultural în care aceasta a fost practicată.

Un alt motiv are de a face cu rezultatele concrete. Știința rezolvă problemele din lumea reală. Ne dă tehnologie: lucruri pe care le putem atinge, vedea și folosi. Ne dă vaccinuri, culturi de OMG și analgezice. Filozofia nu pare să le ofere studenților niciun element tangibil. Dar, dimpotrivă, tangibilele filozofice sunt multe: experimentele gândirii filozofice a lui Albert Einstein au făcut-o posibilă pe Cassini. Logica lui Aristotel este baza pentru știința calculatoarelor, care ne-a dat laptopuri și smartphone-uri. Iar lucrările filozofilor asupra problemei minte-corp a permis apariția neuropsihologiei și, prin urmare, a tehnologiei creării imaginilor creierului. Filozofia a lucrat întotdeauna tăcută în sprijinul științei.

Al treilea motiv are de-a face cu preocupările legate de adevăr, obiectivitate și prejudecăţi (eng. bias - predispoziţie, inclinaţie inconştientă). Știința, insistă studenții, este pur obiectivă și oricine contestă acest punct de vedere trebuie să se fi înșelat. O persoană nu este considerată obiectivă dacă se apropie de cercetarea ei cu un set de ipoteze de fond. Din contra, ea este "ideologică". Dar toți suntem "părtinitori", iar prejudecățile noastre stimulează munca creativă a științei. Această problemă poate fi dificil de abordat, deoarece un concept naiv despre obiectivitate este atât de înrădăcinat în imaginea populară a ceea ce este știința. Pentru a o aborda, invit studenții să se uite la ceva din apropierea lor fără presupoziții. Atunci le cer să-mi spună ce văd. Ei se opresc... și apoi recunosc că nu pot interpreta experiențele lor fără să se bazeze pe ideile anterioare. Odată ce au observat acest lucru, posibilitatea de a pune întrebări despre obiectivitate în știință nu mai pare atât de ciudată.

Cea de-a patra sursă de disconfort al studenților provine din ceea ce consideră ei ca fiind educația științifică. Cineva ar putea crede că ei se gândesc la știință, în principal, cu referire la lucrurile care există - "faptele" - și la educația științifică, ca la predarea despre aceste fapte. Nu agreez aceste așteptări. Dar, în calitate de filozof, mă interesează în principal modul în care sunt selectate și interpretate aceste fapte, de ce unele sunt considerate mai semnificative decât altele, modalitățile prin care faptele sunt infuzate cu presupoziții și așa mai departe.

Studenții răspund frecvent acestor preocupări, declarând cu nerăbdare că faptele sunt fapte. Dar a spune că ceva este identic cu el însuși nu înseamnă să spui ceva interesant despre el. Ce înțeleg studenții prin expresia "faptele sunt fapte" este că, odată ce avem "faptele", nu există loc de interpretare sau dezacord.

De ce gândesc ei așa? Nu este pentru că așa se practică știința, ci mai degrabă, pentru că așa se învață în mod normal știința. Există o serie de fapte și proceduri pe care studenții trebuie să le stăpânească dacă vor să devină instruiţi în domeniul ştiinţific și ei au doar o perioadă limitată pentru a le învăța. Oamenii de știință trebuie să-și proiecteze cursurile pentru a ține pasul cu extinderea rapidă a cunoașterii empirice și nu au libertatea de a aloca multe ore de curs pentru întrebări pe care studenții probabil că nu sunt pregătiți să le adreseze. Consecința neintenționată este aceea că studenții pleacă deseori de la cursurile lor, fără să știe că întrebările filozofice sunt relevante pentru teoria și practica științifică.

Dar lucrurile nu trebuie să fie așa. Atunci când platforma educațională este stabilită, filozofii ca mine nu trebuie să acționeze împotriva vântului pentru a-și convinge studenții că au ceva important de spus despre știință. Pentru aceasta, avem nevoie de asistență din partea colegilor noștri, pe care studenții îi consideră drept singurii furnizori legitimi de cunoștințe științifice.

Propun o diviziune explicită a muncii. Colegii noștri oameni de știință să continue să predea fundamentele științei, dar ei pot fi de ajutor explicând studenților lor că știința este plină de probleme conceptuale, interpretative, metodologice și etice importante, pe care numai filozofii sunt în măsură a le aborda și că, departe de a fi irelevante pentru știință, problemele filozofice se află în "inima" ştiinţei.

Traducere de Maricica Botescu după why-philosophy-is-so-important-in-science-education      
Autorul articolului, Subrena E Smith, este conferențiar la Departamentul de Filozofie de la Universitatea din New Hampshire.
Credit foto: JPL/NASA 

Scris de: Subrena E. Smith
Write comments...
symbols left.
You are a guest ( Sign Up ? )
or post as a guest
Loading comment... The comment will be refreshed after 00:00.

Be the first to comment.