Steve JobsÎntr-un discurs care a făcut înconjurul lumii odată cu trecerea în nefiinţă a lui Steve Jobs, fondatorul Apple îi îndemna pe absolvenţii promoţiei Stanford 2005 să nu renunţe niciodată la plăcerea de a descoperi lucruri noi şi la "nebunia" frumoasă a anilor de facultate.

 

 

 

"Sunt onorat să mă aflu astăzi, alături de dumneavoastră la festivitatea de absolvire a uneia din cele mai bune universităţi din lume. Ca să spunem adevărul, eu nu am absolvit niciodată o facultate. De fapt, acum m-am apropiat cel mai mult de o absolvire. Astăzi, vreau să vă împărtăşesc trei poveşti din viaţa mea. Doar atât. Nimic ieşit din comun. Doar trei întâmplări.



Prima este despre conexiunea punctelor

Am renunţat la Reed College după primele şase luni, iar apoi am mai rămas pentru încă aproximativ 18 luni pentru cursuri gratuite, până să renunţ definitiv. Deci, de ce am abandonat?

A început înainte de a mă naşte. Mama mea biologică era o tânără absolventă de facultate, necăsătorită, şi a decis să mă dea spre adopţie. Ea a simţit foarte puternic că ar trebui să fiu adoptat de absolvenţi de facultate, deci totul a fost aranjat ca eu să fiu adoptat la naştere de un avocat şi soţia sa. Cu excepţia că atunci când am apărut eu pe lume, s-au decis în ultima clipă că îşi doresc de fapt o fetiţă. Aşa că părinţii mei, care au fost pe o listă de aşteptare, au primit un apel în toiul nopţii, spunându-li-se: “Avem un băieţel neprevăzut; îl doriţi?” Au răspuns: “Desigur.” Mama mea biologică a aflat abia mai târziu că mama mea nu a absolvit o facultate şi că tatăl meu nu a absolvit liceul. A refuzat să semneze ultimele acte de adopţie. A cedat abia după câteva luni, când părinţii mei i-au promis că voi merge la facultate. Acesta a fost startul în viaţa mea.

Şi, 17 ani mai târziu, m-am dus la facultate. Dar am ales în mod naiv o facultate care era aproape la fel de scumpă precum Stanford şi toate economiile de muncitori simpli ale părinţilor mei erau cheltuite pe taxa de şcolarizare. După şase luni nu-i vedeam valoarea. Nu aveam idee ce vreau să fac cu viaţa mea şi nici cum mă poate ajuta facultatea să-mi dau seama. Mă aflam în acest punct, cheltuind toţi banii pe care i-au economisit părinţii mei până atunci. Am decis să renunţ cu credinţa că totul va fi bine în cele din urmă. A fost destul de înfricoşător la acea dată, dar privind înapoi a fost una din cele mai bune decizii luate. Din clipa în care am renunţat am putut să încetez să mai urmez cursurile care nu mă interesau şi să încep să particip la cele care păreau mult mai interesante.

 

 

 


După clic pe "Play", clic pe "cc" pentru subtitrarea în lb. română.
Credit: Stanford University.

 


Nu a fost totul roz. Nu aveam o cameră de cămin, aşa că am dormit pe podea în camerele prietenilor. Returnam sticle de cola pentru 5 cenţi ca să-mi cumpăr mâncare şi mergeam pe jos 11 kilometri în partea cealaltă a oraşului în fiecare duminică noaptea pentru a lua singura masă consistentă din săptămână la templul Hare Krishna. Mi-a plăcut. Şi multe lucruri cu care mă întâlneam, urmându-mi curiozitatea şi intuiţia, s-au dovedit a fi nepreţuite mai târziu. Să vă dau un exemplu:

La acea dată, Reed College oferea, probabil, cele mai bune cursuri de caligrafie din ţară. În tot campusul, fiecare poster, fiecare etichetă de pe fiecare sertar erau foarte frumos scrise de mână. Pentru că am abandonat şi nu mai trebuia să urmez cursurile normale am decis să urmez un curs de caligrafie să învăţ să fac asta. Am învăţat despre fonturile serif şi san serif, despre variaţia spaţiilor dintre diferite combinaţii de litere, despre ce face tipografia de calitate să fie minunată. Era frumos, istoric, de o subtilitate artistică într-o manieră pe care ştiinţa nu o poate surprinde, şi o găseam fascinantă.

Nimic din acestea nu veneau cu nici măcar o speranţă de vreo aplicaţie practică în viaţa mea. Dar 10 ani mai târziu, când proiectam primul computer Macintosh, mi-am amintit toate cele învăţate. Şi le-am implementat în Mac. A fost primul computer cu o tipografie (cu sensul de meşteşug al scrierii - n.tr.) minunată. Dacă nu aş fi urmat acel unic curs în facultate, Mac-ul nu ar fi avut niciodată mai multe tipuri de caractere sau fonturi spaţiate proporţional. Şi de vreme ce Windows doar a copiat de la Mac, este probabil ca niciun computer personal să nu le fi avut. Dacă nu m-aş fi lăsat de facultate nu aş fi urmat acel curs de caligrafie, iar calculatoarele personale nu ar fi avut tipografia minunată pe care o au. Desigur, era imposibil să conectez punctele privind înainte când eram la facultate. Dar a fost foarte, foarte clar privind înapoi 10 ani mai târziu.

Din nou, nu poţi lega punctele privind înainte; poţi să le conectezi numai privind înapoi. Deci trebuie să crezi că punctele se vor lega cumva în viitorul tău. Trebuie să crezi în ceva – în tine, destin, viaţă, karma, indiferent. Deoarece credinţa că punctele se leagă de-a lungul drumului îţi va da încredere să-ţi urmezi inima chiar şi atunci când acest lucru te poartă departe de calea bine umblată, iar asta va face toată diferenţa.



A doua poveste este despre dragoste şi pierdere

Am fost norocos – am descoperit de timpuriu ce vreau să fac în viaţă. Woz şi cu mine am fondat Apple în garajul părinţilor mei când aveam 20 de ani. Am muncit din greu şi, în 10 ani, Apple a crescut de la doar noi doi într-un garaj, într-o companie de 2 miliarde de dolari cu peste 4000 de angajaţi. Abia lansaserăm cea mai bună creaţie a noastră –  Macintosh – cu un an mai devreme, şi eu abia împlinisem 30 de ani. Şi apoi am fost concediat. Cum poţi să fii concediat de la o companie pe care tu ai fondat-o? Ei bine, pe măsură ce Apple a crescut, am angajat pe cineva despre care credeam că este foarte talentat să conducă compania cu mine, iar pentru primul an sau mai bine lucrurile au mers bine. Dar apoi viziunile noastre despre viitor au început să fie diferite şi în cele din urmă a trebuit să alegem cine rămâne. Când am făcut-o, Consiliul de Administraţie a fost de partea lui. Deci la 30 de ani eram dat afară. Şi într-un mod foarte public. Ceea ce a fost în centrul vieţii mele de adult nu mai exista şi asta a fost devastator.

Chiar nu am ştiut ce să fac preţ de câteva luni. Am simţit că am dezamăgit generaţia anterioară de antreprenori, că am lăsat jos bagheta de dirijor în timp ce aceasta îmi era înmânată. M-am întâlnit cu David Packard (co-fondator HP - n.tr.) şi cu Bob Noyce (co-fondator Fairchild Semiconductor şi Intel) - n.tr.) şi am încercat să-mi cer scuze că am eşuat aşa de rău. Am fost un eşec foarte public, ba chiar m-am gândit să fug din Valley (Silicon Valley). Dar ceva a început încet să mă lumineze – eu încă iubeam ceea ce am făcut. Întorsătura de evenimente de la Apple nu a schimbat asta deloc. Am fost respins, dar eram încă îndrăgostit. Aşa că am decis să o iau de la început.

Nu am înţeles atunci, dar s-a dovedit că a fi concediat de la Apple a fost cel mai bun lucru care mi s-ar fi putut întâmpla. Povara succesului a fost înlocuită de uşurinţa de a fi din nou începător, mai puţin sigur de orice. Asta m-a eliberat şi am păşit într-una în una din cele mai creative perioade din viaţa mea.

În următorii 5 ani, am început o companie numită NeXT, o altă companie numită Pixar şi m-am îndrăgostit de o femeie uimitoare care avea să îmi devină soţie. Pixar avea să creeze primul film artistic de lung metraj de animaţie pe calculator din istorie, Toy Story, iar acum este cel mai de succes studio de animaţie din lume. Într-o întorsură remarcabilă de evenimente, Apple a cumpărat NeXT, eu m-am întors la Apple şi tehnologia pe care am dezvoltat-o la NeXT se află în centrul renaşterii curente a Apple. Iar Laurene şi cu mine avem o familie minunată împreună.

Sunt sigur că nimic din toate acestea nu s-ar fi întâmplat dacă nu aş fi fost concediat de la Apple. A fost un medicament cu gust amar, dar cred că pacientul avea nevoie de el. Uneori viaţa te loveşte în cap cu o cărămidă. Nu-ţi pierde încrederea. Sunt convins că singurul lucru care m-a făcut să continui a fost că iubeam ce făceam. Trebuie să găseşti ceea ce iubeşti. Şi este la fel de adevărat pentru muncă, cât şi pentru cei lângă care trăiţi. Munca îţi va ocupa o bună parte din viaţă, iar singura cale de a fi cu adevărat satisfăcut este să faci ceea ce crezi că este important. Şi singura cale de a face lucruri minunate este să iubeşti ceea ce faci. Dacă încă nu ai găsit ceea ce iubeşti, continuă să cauţi şi nu te linişti. Ca în toate problemele inimii, ai să ştii când o să găseşti. Şi, ca orice relaţie puternică, devine din ce în ce mai bună pe măsură ce anii trec. Aşadar, continuă să cauţi. Nu te da bătut.



A treia poveste este despre moarte

Când aveam 17 ani am lecturat un citat care spunea ceva de genul: “Dacă trăieşti fiecare zi ca pe ultima, într-o zi cu siguranţă vei avea dreptate.” M-a marcat şi de atunci, pentru următorii 33 de ani, m-am uitat în oglindă în fiecare dimineaţă şi m-am întrebat: “Dacă azi ar fi ultima zi din viaţa mea, aş vrea să fac ceea ce urmează să fac astăzi?” Şi oricând răspunsul era “Nu” pentru prea multe zile la rând, ştiam că trebuie să schimb ceva.

Amintirea constantă a faptului că voi muri curând este cea mai bună unealtă pe care am întâlnit-o capabilă să mă ajute să iau deciziile importante în viaţă. Pentru că aproape totul – toate aşteptările exterioare, toată mândria, toată teama de eşec sau de jenă – aceste lucruri pălesc în faţa morţii, lăsând numai ce este cu adevărat important. Cea mai bună cale pe care o ştiu ca să eviţi să cazi în capcana ideii că ai ceva de pierdut este să-ţi aminteşti că vei muri. Eşti deja gol. Nu există vreun motiv să nu-ţi urmezi inima.

Cu aproape un an în urmă, am fost diagnosticat cu cancer. Am făcut o radiografie la 7:30 dimineaţa, care arăta clar o tumoare pe pancreasul meu. Nici măcar nu ştiam ce este un pancreas. Doctorul mi-a spus că e aproape sigur un tip de cancer incurabil şi că ar trebui să mă aştept să trăiesc nu mai mult de 3 până la 6 luni. Medicul meu m-a sfătuit să mă duc acasă şi să-mi pun treburile în ordine, lucru care în limbajul medicilor înseamnă să te pregăteşti de moarte. Înseamnă să încerci să le spui copiilor tăi tot ceea ce credeai că vei avea timp să le spui în 10 ani în doar câteva luni. Înseamnă să te asiguri că totul este aranjat în aşa fel încât să fie cât mai uşor pentru familia ta. Înseamnă să-ţi iei rămas bun.

Am trăit cu acel diagnostic toată ziua. Mai târziu în acea seară am făcut o biopsie. Mi-au introdus prin gură un endoscop, prin stomac, în intestine, au băgat un ac în pancreas şi au extras câteva celule din tumoare. Am fost sedat, dar soţia mea, care era acolo, mi-a spus că atunci când au văzut celulele la microscop, doctorii au început să plângă pentru că a reieşit că este o formă foarte rară de cancer pancreatic care este vindecabil prin chirurgie. Am făcut operaţia şi sunt bine acum.

Acesta a fost momentul în care am fost cel mai aproape de a mă confrunta cu moartea, şi sper că aşa o să rămână pentru încă câteva decenii. Trebuind să trec prin asta, pot să vă spun cu ceva mai multă certitudine decât atunci când moartea era un concept util dar pur intelectual:

Nimeni nu vrea să moară. Chiar şi oamenii care vor să ajungă în rai nu vor să moară ca să ajungă acolo. Şi totuşi moartea este destinaţia spre care mergem cu toţii. Nimeni nu a scăpat vreodată. Şi asta este aşa cum trebuie să fie, pentru că moartea este, foarte probabil, cea mai bună invenţie a vieţii. Este factorul de schimbare. Curăţă vechiul ca să facă loc pentru nou. Acum, noul sunteţi voi, dar într-o zi, nu departe de acum, veţi deveni treptat cei vechi şi veţi fi daţi la o parte. Îmi pare rău că sunt atât de dramatic, dar este adevărat.

Timpul vostru este limitat, deci nu-l irosiţi încercând să trăiţi viaţa altuia. Nu fiţi prinşi de dogmă – care înseamnă să trăieşti din rezultatul gândirii altor oameni. Nu lăsa ca zgomotul opiniilor celorlalţi să înece vocea ta interioară. Şi, cel mai important, aveţi curajul să vă urmaţi inima şi intuiţia. Cumva, ele ştiu deja ce îţi doreşti să devii cu adevărat. Orice altceva este secundar.

Când eram tânăr, a existat o publicaţie numită The Whole Earth Catalog, care a fost una din "bibliile" generaţiei mele. A fost creată de un tip pe nume Stewart Brand nu departe de aici, în parcul Melno, şi acesta a adus-o la viaţă cu atingerea sa poetică. Asta a fost pe la sfârşitul anilor 60’, înainte de calculatoarele personale şi editarea pe desktop, aşa că a fost realizată cu maşini de scris, foarfece şi camere polaroid. A fost un fel de Google sub formă de broşură, cu 35 de ani înainte de apariţia lui Google: a fost ceva idealist, decorat cu instrumente îngrijite şi plin de noţiuni măreţe.

Stewart şi echipa lui au scos câteva numere din The Whole Earth Catalog, iar apoi, după ce publicaţia şi-a urmat cursul, au scos un ultim număr. Era mijlocul anilor 70’ şi eu eram de vârsta voastră. Pe coperta din spate a ultimului număr era o fotografie a unui drum de ţară făcută la o oră matinală, de genul celui pe care te-ai putea găsi făcând autostopul dacă ai avea atâta spirit de aventură. Sub ea erau cuvintele: “Rămâi curios. Rămâi însetat de cunoaştere.” (eng.: "Stay hungry. Stay foolish.") Era mesajul lor de rămas bun. Rămâi curios. Rămâi însetat de cunoaştere. Şi întotdeauna am dorit asta pentru mine. Şi acum, când absolviţi, pentru a începe ceva nou, vă doresc acelaşi lucru.

Rămâneţi curioşi. Rămâneţi însetaţi de cunoaştere.

Vă mulţumesc tuturor foarte mult.

 


Credit: Stanford University
Traducerea: Ioan Florea

Write comments...
symbols left.
You are a guest ( Sign Up ? )
or post as a guest
Loading comment... The comment will be refreshed after 00:00.

Be the first to comment.