Telescopul lui NewtonContinuăm prezentarea documentarului "Eyes on the skies", o scurtă, dar foarte interesantă istorie a telescopului, cu episodul al 6-lea - "Dincolo de Terra". Gazda noastră, Dr. J, face o trecere în revistă a capabilităţilor telescoapelor spaţiale poziţionate în prezent pe orbită. Regele neîncoronat al telescoapelor spaţiale este, desigur, celebrul Hubble, care a revoluţionat o mulţime de domenii ale astronomiei: a studiat schimbările de anotimpuri de pe Marte, a observat impactul unei comete asupra lui Jupiter, a surprins detalii ale inelelor lui Saturn, suprafaţa micii planete Pluto, a descoperit ciclul vieţii stelare, de la naşterea acestora până la înfiorătoarele explozii ale supernovelor etc.

 

 

Video: "Cu ochii spre cer" - scurtă istorie a telescopului (5)

 


De zonele spectrului electromagnetic din afara luminii vizibile se ocupă o serie de alte aparate: telescopul NASA numit „Spitzer Space Telescope”, lansat în august 2003, este echivalentul lui Hubble în infraroşu. În ceea ce priveşte razele X şi gama, este pomenit observatorul de raze gama Compton, folosit de NASA în anii '90, detronat în 2008 de GLAST - Telescopul Spaţial de Mare Anvergură cu Raze Gama. Există şi două telescoape de raze X: observatorul Chandra X-ray al NASA şi observatorul XMM-Newton al ESA. La finalul episodului sunt pomenite şi mai puţin celebrele COROT - un satelit francez care se ocupă cu seismografia stelară şi studiul exoplanetelor, cât şi WMAP - Wilkinson Microwave Anisotropy Probe - "autorul" foarte cunoscutei imagini de mai jos - harta radiaţiei cosmice de fond a Universului.

 

Imagine CMBR - rezultate WMAP


Video: "Cu ochii spre cer" - scurtă istorie a telescopului (7)


Scris de: T. Ov.
Write comments...
symbols left.
You are a guest ( Sign Up ? )
or post as a guest
Loading comment... The comment will be refreshed after 00:00.

Be the first to comment.