Telescopul lui Newton"Eyes on the skies" ("Cu ochii spre cer") este titlul unui film şi, deopotrivă, al cărţii care îl acompaniază, realizate anul trecut de către Uniunea Astronomică Internaţională cu prilejul aniversării a 400 de ani de la apariţia telescopului. Inventarea telescopului reprezintă de departe cea mai importantă realizare ştiinţifică din istoria astronomiei.

 

Dacă până atunci, pentru mii de ani, astronomii au trebuit să se bazeze doar pe propriii ochi în încercarea de a desluşi misterele Universului, de la 1609 încoace acest instrument a dus la o creştere extraordinară a cunoştinţelor noastre despre lumea în care trăim. DVD-ul şi cartea pereche prezintă apariţia şi evoluţia telescopului, primii oameni creditaţi cu descoperirea sa, importanţa sa ştiinţifică, marile descoperiri făcute cu ajutorul acestui aparat şi multe alte detalii foarte interesante din domeniul astronomiei.

Gazda filmului cu o durată de 60 de minute este Dr. Joe Liske, mai pe scurt, Dr. J (astronom la ESO - European Southern Observatory). Filmul este subtitrat în 33 de limbi printre care, din fericire, şi limba română. Subtitrarea în limba română a fost realizată, conform site-ului eyesontheskies.org, de către Emil Turcu, de la Universitatea din Suceava, în colaborare cu Mirel Birlan. Le mulţumim şi noi pe această cale!

Începând cu astăzi, scientia.ro va posta în fiecare seară, timp de o săptămână, câte un episod (din cele 7) din fascinanta istorie video a telescopului.

Urmărind această primă parte, intitulată "Noi perspective ale cerului" (New views of the sky), veţi afla despre Hans Lippershey, olandezul creditat cu inventarea telescopului, dar şi despre folosirea sa la început în scopuri exclusiv militare, despre micul "război" pentru patentarea invenţiei cu Sacharias Janssen (dispută nerezolvată niciodată), despre preluarea şi îmbunătăţirea modelului olandez de către Galilei, urmată de o mulţime de observaţii astronomice ale italianului, dintre care mai celebre sunt: sateliţii galileeni ai lui Jupiter, fazele venusiene, forma ciudată a lui Saturn, petele solare etc. Instrumentul are parte de celebritate imediat de-a lungul Europei, iar designul este îmbunătăţit succesiv (printre cei implicaţi în dezvoltările succesive au fost Johannes Kepler şi Christiaan Huygens). Aflaţi şi despre contribuţiile lui Newton, Niccolò Zucchi, William Herschel şi William Parsons.

Vizionare plăcută!

 

Video: "Cu ochii spre cer" - scurtă istorie a telescopului (2)

Scris de: T. Ov.
Write comments...
symbols left.
You are a guest ( Sign Up ? )
or post as a guest
Loading comment... The comment will be refreshed after 00:00.

Be the first to comment.