Se pare că cei îndrăgostiţi pot folosi faptul că iubesc pe cineva în propriul folos dacă au vreo suferinţă fizică. Un studiu recent arată că simplul privit al feţei persoanei iubite reduce durerea.

Autorii studiului, cercetătorul în domeniul durerii, Sean Mackey şi cercetătorul în domeniul iubirii, Arthur Aron, şi-au unit forţele pentru a organiza un experiment care să testeze efectul iubirii asupra durerii.

 

Îndrăgostiţi

 

 

Au fost recrutaţi 15 studenţi. Acestora li s-au arătat fotografii ale persoanelor iubite ori ale unor persoane la fel de atractive, dar cu care nu aveau legături sentimentale. Apoi cercetătorii au folosit obiecte încălzite pe care le-au lipit de palma subiecţilor pentru a provoca durere.

Ca o variantă a testului, studenţii au fost puşi să se gândească la sporturi care nu se desfăşoară cu mingea, pentru a-i distrage şi a măsura efectul durerii în condiţii de abatere a atenţiei.

S-a constatat că distragerea atenţiei şi privirea persoanei iubite a redus durerea cu 36-45% pentru durere moderată şi 12-13% pentru durere acută. Fotografia persoanei neutre nu a avut niciun efect. Scanarea creierului prin rezonanţă magnetică funcţională (fMRI) a arătat că distragerea atenţiei şi privitul persoanei iubite "iluminează" zone diferite din creier, în cel de-al doilea caz observându-se că este activat sistemul de recompensă al creierului, care implică amygdala şi zone asociate cu generarea emoţiilor.

Aşa că, nu mai rămâne decât ca în cazul în care vă doare ceva, dacă nu aveţi, să vă găsiţi pe cineva de care să vă îndrăgostiţi repede. Ajută!

 

 

Los Angeles Times
US News Times

Scris de: Iosif A.
Write comments...
symbols left.
You are a guest ( Sign Up ? )
or post as a guest
Loading comment... The comment will be refreshed after 00:00.

Be the first to comment.