Tipărire
Categorie: Blog Gabriela Costache
Accesări: 5293

Impact asteroidContinuăm prezentarea Mezozoicului cu a treia perioadă care intră în componenţa sa, Cretacicul. Geografia începe să semene cu cea contemporană, iar dinozaurii domină în continuare pământul, dezvoltându-se şi apărând specii noi.

 

 

 

Istoria Terrei. Triasicul şi Jurasicul (5)


Cretacicul (146 – 65 de milioane de ani)


Apar grupe moderne de insecte, păsări şi mamifere, precum şi primele plante cu flori. Sfârşitul Cretacicului înseamnă şi sfârşitul a numeroase specii de succes, extincţia ce are loc la acel moment ducând la dispariţia dinozaurilor nonavieni, a marilor reptile marine, a numeroase nevertebrate printre care amoniţii.

Geografia şi clima. În timpul Cretacicului Pangea se fragmentează complet, dând naştere continentelor pe care le cunoaştem în prezent, dispuse însă în alt mod. Oceanul Atlantic se măreşte.

Harta Cretacic
credit: Wikimedia Commons


O bună parte a masei continentale este acoperită de mări. Nivelul oceanului este ridicat şi există nenumărate insule. Europa era la acea perioadă mai degrabă un şir de insule, fiind inundată aproape în totalitate.

Cretacicul este faimos pentru depozitele de cretă, de unde i se trage şi denumirea. Înmulţirea excesivă a nanoplanctonului calcaros, datorită unui surplus de calciu în apă, a dus la depunerea şi acumularea pe fundul mării a celor mai mari cantităţi de cretă comparativ cu oricare altă eră geologică.

Rapida fragmentare a supercontinentului Pangea a dus la eliberarea unei cantităţi impresionante de dioxid de carbon datorită intensei activităţi vulcanice. Acest lucru duce la un efect de seră pronunţat, cu un maxim datat în urmă cu 92 de milioane ani, când în zona polară se întâlneau temperaturi tropicale.

Viaţa. Poate cea mai importantă inovaţie a Cretacicului sunt plantele cu flori, angiospermele. Răspândirea şi diversificarea acestora atinge asemenea cote încât, până la sfârşitul perioadei, ele devin predominante. Apar, de asemenea, şi primii arbori cu frunze, chiar dacă nu se răspândesc extensiv şi coniferele rămân dominante. Succesul înregistrat de angiosperme nu este atât de uşor de explicat. Două mari cauze ar fi creşterea rapidă a acestora şi polenizarea cu ajutorul insectelor.

În paralel cu apariţia şi înmulţirea plantelor cu flori se nasc noi specii de insecte, printre care furnicile şi albinele. Se răspândesc, de asemenea, şi alte grupuri de insecte polenizatoare care deja existau, cum sunt moliile, viespile şi muştele. Relaţia strânsă dintre astfel de insecte şi angiosperme este un exemplu de coevoluţie, în care două grupe diferite de vieţuitoare se ajută şi se dezvoltă împreună.

Viaţa marină îşi continuă existenţa, nefiind diferenţe semnificative faţă de perioada precedentă. Apele sunt pline de rechini şi peşti osoşi. Un nou tip de prădător, atingând 14 metri, este mosasaurul. Dacă plesiosaurii şi crocodilii sunt răspândiţi, ichthyosaurul dispare la începutul Cretacicului.

Nevertebratele acvatice sunt reprezentate de amoniţi, bivalve, echinoide şi bureţi; amoniţii în special se diversifică uimitor, iar unele forme ating chiar 2 metri în diametru. Brahipodele sunt în declin. Coralii se prezintă deja în forme moderne. Specific Cretacicului este nanoplanctonul calcaros, alge protejate de cochilii minuscule, care prin depunerea pe fundul oceanului au dat marile depozite de cretă ce dau numele perioadei.

În privinţa vertebratelor de uscat, amfibienii sunt reprezentaţi doar de broaşte şi salamandre. Dintre reptile distingem ţestoasele, unele forme marine ale acestora atingând chiar şi 3 metri lungime; de asemenea, şopârlele şi şerpii abundă.

Apar primele marsupiale şi mamifere cu placentă, în perioada cretacică de mijloc. Apar şi primele păsări; acestea împart cerul cu pterozaurii, însă treptat îi vor împinge pe aceştia spre extincţie, datorită unei mai bune adaptări la zbor. Păsările sunt mai rapide, mai uşoare, consumă mai puţină energie cu zborul, rezistă mai bine la schimbări termice. Deşi pterozaurii au dispărut complet odată cu producerea extincţiei de la sfârşitul Cretacicului, aceştia ar fi dispărut oricum, pierzând competiţia cu noile zburătoare.

Fauna terestră este dominată de dinozauri de toate mărimile, aflaţi la apogeul dezvoltării. Apar grupuri noi, iar alte câteva dispar. Giganţii brahiozauri nu supravieţuiesc, stegozaurii cu plăci sunt înlocuiţi cu anchylozaurii cu armură. Ramura Ceratopsia se dezvoltă, cuprinzând tipuri de dinozauri cu coarne. Multe specii dinozauriene se dezvoltă local, datorită faptului că acum continentele sunt despărţite de întinderi de apă. Există însă şi tipuri răspândite practic la nivel global, cum sunt erbivorii iguanodoni. Titanozaurii sunt de asemenea universali.




Extincţia Cretacic – Paleogen. Cretacicul se sfârşeşte cu a doua mare extincţie din istoria vieţii terestre. Chiar dacă nu a fost atât de devastatoare ca cea care a încheiat Permianul, este cea mai mediatizată, pe de o parte pentru că a dus la dispariţia dinozaurilor care de asemenea sunt mediatizaţi, pe de alta pentru că, fiind mai recentă, se cunosc mai multe amănunte decât despre ceea ce s-a întâmplat în urmă cu 250 milioane de ani.

Dinozaurii nonavieni, pterozaurii (reptilele zburătoare), mosasaurii şi plesiosaurii, amoniţii şi belemiţii, multe specii de plante şi unele de insecte asociate cu acestea, toate dispar.

Primele specii lovite au fost cele fotosintetice, în absenţa luminii solare. Cum aceste organisme se află la baza piramidei trofice, au urmat imediat animalele a căror sursă de hrană erau acestea, şi în ultimă instanţă carnivorele. Exemplarele mari au fost dezavantajate când hrana s-a împuţinat. De asemenea, schimbările de temperatură au dăunat celor greu adaptabili. Cele mai avantajate au fost vieţuitoarele omnivore, care s-au hrănit oportunist cu ce au găsit, fiind generaliste, apoi insectivorele, pentru că insectele nu au suferit atât de mult în urma evenimentului.

Imediat după cataclism se observă o înmulţire excesivă a ciupercilor. Neavând nevoie de lumină şi hrănindu-se cu organisme vegetale în degradare, acestea ocupă o nişă oportunistă până când atmosfera se va curăţa şi plantele se vor întoarce.

În mări organismele de pe fundul apei au fost avantajate, în schimb cele de suprafaţă, care se bazau pe plancton ca sursă de hrană, au fost foarte afectate, deoarece planctonul a avut de suferit în lipsa luminii solare.

Crocodilii s-au numărat printre supravieţuitorii de succes; creşterea lor este foarte lentă, se pot hrăni şi cu organisme moarte şi rezistă fără hrană chiar şi luni de zile. Alţi supravieţuitori, în proporţie de 80%, sunt rechinii. În schimb peştii cu fălci dispar, în prezent existând doar câteva “fosile vii” ce reprezintă genul. Nu există dovezi ale unei dispariţii în masă a amfibienilor.

Păsările, deşi au supravieţuit, spre deosebire de dinozaurii din care se trag, au înregistrat pierderi uriaşe. Doar câteva grupe, din care au evoluat toate speciile prezente, au reuşit să treacă de limita K-T.

Toţi dinozaurii nonavieni dispar de pe scena istoriei. Incapacitatea lor de a înota, a săpa sau a folosi orice alt procedeu pentru a se feri de mediul devenit impropriu şi de a avea posibilităţi mai mari de a găsi hrană i-a dus la dispariţie. Pe lângă asta, consensul general este că erau animale endoterme, cu sânge cald, astfel aveau nevoie de un permanent aport de hrană, comparativ cu crocodilii care au reuşit să reziste. Iar dacă luăm în calcul supravieţuirea altor animale endoterme cum sunt mamiferele şi păsările, dinozaurii de asemenea aveau un dezavantaj, şi anume mărimea, care cerea resurse mai mari.

Toate liniile majore de mamifere rezistă extincţiei, deşi suferă pierderi importante. Unele grupuri dispar complet din anumite zone.

Principala cauză a catastrofei a fost impactul cu un asteroid cu un diametru de 10 km ce a lovit peninsula Yucatan din Mexic, lăsând în urmă un crater numit în prezent Chicxulub, de 180 km. Asteroidul, a cărui margine atingea solul în timp ce muchia opusă se înălţa mai sus decât Everestul, şi-a făcut probabil o intrare triumfală, strălucind pe cer mai puternic decât Soarele; din păcate, sau mai degrabă din fericire, nu exista la acea vreme o inteligenţă suficient dezvoltată încât să admire spectacolul grandios.

Urmările au fost tragice. O noapte lungă de până la un an de zile s-a lăsat datorită fumului şi prafului ridicate în atmosferă. A fost nevoie de minim zece ani pentru ca atmosfera să se cureţe. Această limpezire însă a inclus repetate ploi acide. Incendii globale şi o creştere a nivelului de dioxid de carbon au dus ulterior la creşterea temperaturilor. Impactul e posibil să fi crescut şi activitatea vulcanică, ceea ce a potenţat efectele negative.

Extincţia cu care se termină era mezozoică deschide drumul dominaţiei mamiferelor, care, scăpate de uriaşii competitori, dinozaurii, vor putea evolua în voie şi cuceri întreaga planetă. Începe era modernă.

Istoria Pământului. Paleogenul (7)