Insomnia... Cei care nu reuşesc să doarmă mai mult de 3-4 ore pe noapte îşi pierd prietenii. Acesta este rezultatul unui studiu efectuat de un grup de cercetători suedezi, care au cercetat reacţia persoanelor de pe stradă la fotografii cu persoane care nu dormiseră noaptea. Un alt studiu al cercetătorilor americani de la Berkeley demonstrează că insomniacii devin mai agresivi şi caută satisfacţii în mâncare, jocuri de noroc sau sex.

Mai toţi am avut cel puţin o dată probleme cu somnul, ajungând să dormim doar câteva ore pe noapte sau chiar deloc. Probleme în familie, de sănătate sau la locul de munca au de multe ori efecte negative asupra calităţii şi cantităţii somnului. Dacă pierderea somnului din când în când este oarecum normală şi de aşteptat, alta este situaţia atunci când aceasta devine cronică.

Cei care au probleme constante în a dormi, cei care dorm mai puţin de 3-4 ore pe noapte, devin insomniaci. Problemele de somn ale acestora influenţează de cele mai multe ori atât relaţiile cu prietenii, cât şi modul în care se raportează la viaţă.

Două studii recente au arătat cum insomniacii riscă să îşi piardă prietenii şi să devină mai agresivi, incapabili să se concentreze.

O echipă de cercetători de la Karolinska Institute din Stockholm a publicat recent în The Royal Society Open Science un articol în care prezintă rezultatele unui studiu în cadrul căruia au cerut unui grup de 25 de studenţi să se fotografieze după două nopţi în care au dormit bine şi după două nopţi în care au dormit cel mult patru ore pe noapte. Aceste fotografii au fost arătate la 122 de persoane de pe stradă, selecţionate în mod întâmplător, cărora li s-a cerut să spună dacă ar dori să aibă contacte sociale cu cei fotografiaţi. Rezultatul a fost că faţă de cazul în care se prezentau fotografiile studenţilor odihniţi dorinţa de a avea un contact social cu studenţii insomniaci era cu 21% mai mică. Cum una ca asta? Chiar dacă nu există încă o explicaţie acceptată de întreaga comunitate ştiinţifică, se bănuieşte că nu dorim să avem contacte cu cei care apar obosiţi, după nopţi nedormite, deoarece ştim, din propria experienţă, că aceştia nu sunt atenţi la ceea ce le spunem, nu sunt interesaţi faţă de noi şi legătura cu ei este o pierdere de timp. Altă teorie susţine că de fapt cei insomniaci par oarecum bolnavi şi evitând contactul cu ei dorim, în mod inconştient,  să nu ne contagieze.

Un studiu american, efectuat de cercetători de la University of Berkeley, publicat în Nature Reviews Neuroscience studiază efectele lipsei de somn asupra creierului. Insomnia are efecte asupra amigdalei, acea regiune a creierului care este responsabil cu frica, făcând-o hiperactivă. În acest fel insomniacii au o capacitate redusă de a interpreta expresiile faciale ale celor cu care interacţionează, de multe ori considerându-i ostili, chiar şi când acest lucru nu este deloc adevărat. Insomniacii reacţionează deci în mod agresiv, făcându-i pe cei din jur să îi evite pe cât posibil. Creierul reacţionează ca şi cum ar fi într-o stare de alertă permanentă, căutând semnale de pericol, ceea ce are drept consecinţă dificultatea de a se concentra asupra unei activităţi sau a unui obiect. Este acesta motivul, de exemplu, pentru care insomniacii cu greu reuşesc să citească o carte.

Organismul insomniacilor de multe ori încearcă să recupereze somnul pierdut cu micro-somnuri de 1-30 de secunde, rezultând fiind un risc crescut de accidente la volan. Ba mai mult, la nivel de creier ia naştere un mecanism chimic care duce la căutarea de satisfacţii în alte activităţi, astfel încât insomniacii încearcă să înlocuiască somnul cu plăceri derivate din consumul excesiv de mâncare (ceea ce duce la obezitate), jocurile de noroc sau din intensificarea activităţii sexuale.

Un somn sănătos este deci extrem de important atât pentru sănătatea proprie, cât şi în relaţiile cu ceilalţi, de la familie la prieteni.