Cu ajutorul Telescopului Spaţial Hubble a fost identificată o gaură neagră supermasivă situată la o distanţă de circa 8 miliarde ani-lumină de Terra şi care evadează din centrul propriei galaxii. Această mişcare, cred astronomii, ar fi fost generată de undele gravitaţionale emise în urma formării acesteia prin unirea altor două găuri negre.

 

 


Găurile negre stârnesc mult interes, întrucât aceste obiecte stranii ascund multe mistere. Încă nu ştim ce anume se găseşte în interiorul unei găuri negre, în care spaţiul şi timpul sunt deformate în mod extrem. Teoria relativităţii a lui Einstein nu reuşeşte să ne spună ce se întâmplă într-o gaură neagră; ba mai mult, cercetătorii cred că această teorie nici nu este valabilă în interiorul acestor enigmatice obiecte. Din acest motiv descoperirile astronomice legate de găurile negre sunt foarte interesante şi urmărite cu mult interes atât de oamenii de ştiinţă, cât şi de largul public.

Recent, o nouă gaura neagră supermasivă a fost descoperită cu ajutorul observaţiilor astronomice efectuate de Telescopul Spaţial Hubble. La o distanţă de circa 8 miliarde de ani-lumină (deci lumina pe care o vedem a pornit spre Terra atunci când sistemul solar încă nu există) se afla o enormă gaura neagră, care evadează din propria galaxie.

Rezultatele acestei descoperiri efectuate de către echipa de cercetători condusă de Marco Chiaberge de la Space Telescope Science Institute şi de la John Hopkins University din Baltimore, SUA, sunt în curs de publicare în revista Astronomy&Astrophysics.

Au fost până în prezent descoperite  în centrul diverselor galaxii multe găuri negre supermasive, cu masa de sute de milioane de ori şi chiar de miliarde de ori mai mare ca a Soarelui. Mecanismul care generează aceste găuri negre, precum şi rolul pe care-l au în naşterea şi evoluţia galaxiilor nu este încă pe deplin elucidat.

Gaura neagră recent descoperită este însă oarecum bizară: se situează departe de centrul propriei galaxii şi se îndepărtează cu o viteză de 7,5 kilometri pe secundă de centru. Din acest punct de vedere este o gaură neagră neobişnuită: cum de nu se află în centru? De ce “fuge”, care este mecanismul care a generat acest fenomen?

 



Astronomii cred că gaura neagră cu masa de circa un miliard de ori mai mare ca cea a Soarelui s-a născut în urma coliziunii a două galaxii, fiecare dintre acestea având în centru propria gaura neagră. În momentul în care cele două găuri negre s-au întâlnit, acestea au format la început un sistem binar de găuri negre care, rotindu-se una în jurul celeilalte, a pierdut energie prin emisie de unde gravitaţionale până când s-au unit într-o unică gaură neagră, eliberând o mare parte din masă, care s-a transformat în unde gravitaţionale. Aceste unde au dat un impuls noii găuri negre ce s-a format, generând practic viteza cu care se deplasează şi la ora actuală. Procesul de generare de unde gravitaţionale este asemănător cu cel observat de antenele gravitaţionale LIGO în urmă cu circa un an, când, pentru prima dată, au fost observate undele gravitaţionale produse de coliziunea a două găuri negre cu masa de circa 30 de ori cea a Soarelui.

Ceea ce astronomii au observat a fost un quasar extrem de luminos, 3C 186, ceea ce reprezintă un semnal al prezenţei unei găuri negre masive în interiorul unei galaxii. Acest quasar se situează la o distanţă de 35.000 de ani-lumină faţa de centrul galaxiei; această distanţă este mai mare decât cea dintre sistemul nostru solar şi centrul galaxiei noastre.

Ţinând cont de viteză cu care se deplasează gaura neagră faţă de centrul galaxiei, astronomii au calculat că în circa 20 de milioane de ani, un timp scurt la nivel astronomic, aceasta va părăsi galaxia.

Astronomii vor efectua alte măsurători pentru a confirma în mod definitiv această descoperire care ar putea să ne ajute în elucidarea misterelor găurilor negre şi al rolului acestora în evoluţia galaxiilor şi a Universului.