tumorăCancerul este una dintre principalele cauze de deces în societatea actuală. Chiar dacă în ultimii ani au fost obţinute rezultate importante în combaterea acestuia, multe forme de cancer sunt încă incurabile, cu şanse mici de supravieţuire. Care sunt cauzele apariţiei unei tumori? Multe s-au spus şi s-au scris legat de această problemă. Un studiu recent însă a şocat comunitatea ştiinţifică – acest studiu susţine că hazardul are un rol mai important decât orice altă posibilă cauză în apariţia multor forme de cancer.

 



Cancerul este un inamic extrem de pervers – care poată ataca în orice clipă, practic orice organ. De la cancerul la creier la cel pulmonar; de la cancerul la sân la cel de piele. Multiplele forme în care se prezintă fac din acest teribil inamic o  preocupare continuă atât pentru fiecare dintre noi, cât şi pentru întreaga societate. Sunt investite sume enorme pentru studia cauzele cancerului şi a identifica metode pentru a-l combate.

Noi tipuri de terapii au fost puse la punct; multe dintre acestea folosesc principiile fizicii nucleare pentru a combate cancerul – cum ar fi cazul terapiei hadronice. În cadrul acestei terapii se „bombardează” tumoarea cu un fascicul de protoni produs de către un accelerator de particule. În acest caz protonii reuşesc să distrugă celulele canceroase şi să aibă un impact minim asupra celor sănătoase (procesul fiind controlat de către energia fascicolului).

 



Evident, cel mai bine ar fi să prevenim cancerul. Multe studii sunt şi au fost dedicate studiului factorilor care pot juca un rol important în apariţia unei tumori.

Mai toţi ştim o serie de factori pot "ajuta" cancerul să se instaleze într-un organism. Fumatul este extrem de dăunător – fiind una dintre cauzele apariţiei cancerului la plămâni. Moştenirea genetică are la rândul ei o influenţă. Stilul de viaţă îşi spune şi el cuvântul. S-ar putea deci crede că încet-încet vom descoperi cauzele apariției cancerului (o degenerare a celulelor care „înnebunesc” şi se multiplică în mod necontrolat) şi vom reuşi să le evităm sau să le combatem. Vom putea interveni înainte ca să fie prea târziu ori, de ce nu, înainte de a apărea.

Un studiu recent însă arată cum această speranţă s-ar putea să păcătuiască de prea mult optimism. Studiul a fost efectuat de un grup de cercetători de la John Hopkins School of Medicine, Maryland (SUA), şi a fost publicat în prestigioasa revista „Science”. Rezultatul acestui studiu arată cum circa două treimi (66%) din tumori nu au o origine identificată – fiind puse pe seama hazardului. Doar o treime dintre cazuri au o origine identificabilă, precum moştenirea genetică, fumatul, expunerea la radiaţia solară prea intensă sau stilul de viaţă.

Cum au ajuns cercetătorii la o asemenea concluzie?

Cercetătorii Bert Vogelstein şi Cristian Tomasetti (acesta din urmă fiind un matematician) au analizat 31 de tipologii de cancer, folosind inclusiv diverse modele matematice.

Au ajuns la concluzia că doar 9 dintre acestea aveau o origine clară, 22 fiind fără o origine identificată. Hazardul – sau în acest caz mai bine spus ghinionul – ar fi la baza apariţiei acestor forme tumorale. Care tipuri de cancer sunt legat mai mult de hazard decât de cauze bine identificate? Printre acestea – susţin cercetătorii care au efectuat acest studiu – se numără cele localizate în: creier, tiroida, esofag, ficat, pancreas, ovare sau testicule. Diverse tipuri de tumori au cauze legate de moştenirea genetică sau de stilul de viaţă – consumul excesiv de carne roşie sau expunerea la radiaţie fac parte dintre aceste posibile cauze.

Mulţi oameni de ştiinţă sunt însă sceptici – susţin că faptul că la ora actuală nu a fost posibilă identificarea cauzelor în anumite forme tumorale nu înseamnă că acestea nu există, ci doar că nu s-a reuşit încă descoperirea acestora. Hazardul sau ghinionul ar putea juca un rol mai mic decât cei 66%.

Indiferent însă de rezultatul acestui studiu  rămâne faptul că stilul nostru de viaţă are un rol foarte important – nu doar în posibila apariţie a unei tumori, ci şi în cea a multor altor boli (printre care şi cele cardiovasculare).

Write comments...
symbols left.
You are a guest ( Sign Up ? )
or post as a guest
Loading comment... The comment will be refreshed after 00:00.

Be the first to comment.