Stele masiveStelele, misterioase şi îndepărtate, ne pun în faţa unor secrete care aşteaptă încă să fie descifrate. Printre aceste „secrete”, la loc de cinste este şi modul în care iau naştere stelele cu masă mult mai mare decât cea a Soarelui. Cum este oare posibil ca în galaxia noastră să existe stele cu masă de circa 8 ori mai mare decât a Soarelui?

 

 

Care este mecanismul care le face să devină atât de „grele”?

Cum iau naştere stelele care au masă mult mai mare că a Soarelui? Ce anume le permite acestora să ajungă să conţină o cantitate de materie atât de mare?

Oamenii de ştiinţă caută să dea un răspuns, să înţeleagă care este mecanismul în urma căruia aceste stele ajung să fie atât de mari. Recent, un grup de astronomi din Statele Unite, Marea Britanie şi Italia, folosind informaţtiile care provin de la telescopul ALMA (Atacama Large Millieter/submillimeter Array), cred că sunt aproape de găsirea răspunsului.

Astronomii au studiat zone din galaxia noastră în care se găsesc „nori” de materie interstelară foarte denşi şi reci, numiţi Infrared Dark Clouds, situaţi la circa 10.000 ani-lumină faţă de noi. În aceşti „nori” se formează, ca peste tot în galaxie, noi stele.

Întrucât în inima acestor nori materia este densă, forţa gravitaţională ar trebui să ducă la colapsul gravitaţional al acesteia şi la formarea stelelor, stele care ar trebui să aibă o masă apropiată de cea a Soarelui. Totuşi, nu se văd urme de stele în aceşti nori care sunt extrem de întunecaţi – nu există stele care să îi „lumineze”! Cum au dedus astronomii aşa ceva? Observând deuteriul – un izotop al hidrogenului care conţine în nucleu un proton şi un neutron – care reprezintă un fel de termometru pentru măsurarea temperaturii din nori. Cantitatea de deuteriu din nori, în momentul în care stelele se formează, scade simţitor, întrucât deuteriul, care în condiţii de „frig”  este prins în legături moleculare, în momentul în care se formează stelele şi temperatura creşte este eliberat şi „scapă”. Faptul că astronomii au observat deuteriu în cantităţi relativ importante demonstrează că nu s-au format stele care să încălzească aceşti nori.


Ce anume face că stelele să nu se formeze? Cine se opune forţei gravitaţionale?

Mecanismul în urma căruia se nasc stelele precum Soarele este de obicei următorul: într-un nor de gaz, compus mai ales din hidrogen şi heliu, materia începe să formeze „nuclee” în urma atracţiei gravitaţionale care acumulează din ce în ce mai multă materie, până când se ajunge la o cantitate suficientă care să permită „aprinderea” stelei – adică reacţii nucleare de fuziune care menţin steaua în viaţă (până la epuizarea combustibilului).

În norii observaţi de ALMA se presupune că un alt mecanism s-a opus atracţiei gravitaţionale care ar fi permis formarea stelelor în modul obişnuit – ceea ce ar fi generat stele cu masă apropiată de cea a Soarelui. Cercetătorii presupun că în aceşti nori există câmpuri magnetice extrem de intense care se opun atracţiei gravitaţionale. În acest caz, stelele care se formează au dificultăţi de a se „aprinde” la o masă în jurul celei a Soarelui şi pot astfel ajunge la o masă mult mai mare înainte de a deveni cu adevărat o stea! Se presupune că în acest fel ar putea lua naştere stele cu masă chiar şi de zeci de ori mai mare decât cea a Soarelui!

Rezultatele acestui studiu, în care au fost analizate date dintr-o primă fază a funcţionarii telescopului ALMA, au fost publicate în Astrophysical Journal. La ora actuală cercetătorii se pregătesc să analizeze noi date, care vor fi achiziţionate cu telescopul ALMA, care este dotat la ora actuală cu 66 de antene; în felul acesta noi detalii ne vor ajuta să intelegem dacă într-adevăr mecanismul imaginat de astronomi (câmpuri magnetice foarte intense) este cel care împiedică naşterea stelelor asemănătoare Soarelui în norii denşi şi reci, sau este vorba despre cu un alt mecanism, încă neimaginat de cercetători.

Write comments...
symbols left.
You are a guest ( Sign Up ? )
or post as a guest
Loading comment... The comment will be refreshed after 00:00.

Be the first to comment.