Cât vom trăi? Suntem destinaţi să murim relativ tineri sau vom ajunge să trăim peste 100 de ani? Care este soarta noastră? Întrebare pe care toţi ne-o punem, dar mulţi vom prefera, probabil, să trăim neştiind care va fi durata vieţii noastre.
Este de fapt posibil să ştim cât vom trăi? Avem o soartă deja scrisă sau, dimpotrivă, ne-o construim în fiecare clipă? Cu ajutorul unui fascicul laser, s-ar putea să ajungem să ştim cât mai avem de trăit.
La ora actuală ştiinţa a făcut enorme progrese. Studiile genetice ne pot ajuta să înţelegem dacă suntem predispuşi la vreo boală gravă şi, în această situaţie, putem lua măsuri de prevenire a acesteia sau putem aplica tratamente adecvate.
Dacă însă suntem perfect sănătoşi, avem şanse să aflăm cam cât avem de trăit? Există un fel de "ceas intern" în noi care începe să bată atunci când ne naştem şi, în momentul în care şi-a epuizat bateria, ne lasă fără suflare?
Până la ora actuală cea mai faimoasa metodă de a ne da seama cam cât avem de trăit era legată de lungimea aşa-numiţilor telomeri.
Telomerii sunt fragmente de ADN aflate la extremităţile cromozomilor. Dacă ne putem permite o comparaţie, sunt ca şi partea finală (cea cu ceară) a şireturilor, care nu lasă şiretul să se deşire. Atunci când un ADN se divide, este posibil să se piardă o mică parte din regiunea aceasta finală a cromozomilor – ceea ce, evident, afectează în mod negativ evoluţia şi funcţionalitatea celulei. Telomerii protejează această parte finală a cromozomilor în procesul de diviziune. În fiecare diviziune însă, telomerii sunt la rândul lor afectaţi şi pierd o mică bucăţică, până se ajunge, după multe diviziuni celulare, să nu mai rămână nimic. În acest moment, structura celulei este afectată; aceasta moare sau începe să aibă defecte grave de funcţionare.
Telomerii pot da indicaţii destul de serioase asupra lungimii vieţii. Cu cât mai lungi sunt aceşti telomeri, cu atât posibilitatea unei vieţi îndelungate este mai mare. Telomerii lungi ne pot da într-adevăr speranţa de a trăi până la 100 de ani. Nu sunt însă o garanţie pentru o viaţă lungă. Modul în care trăim, alimentaţia, stresul şi alţi mulţi factori sunt, la rândul lor, importanţi.
Endoteliometrul
Iată însă că recent oamenii de ştiinţă au descoperit o nouă metodă pentru a putea determina durata vieţii. Este vorba despre o metodă care constă în evaluarea celulelor endoteliale ale capilarelor cu ajutorul unui dispozitiv asemănător unui ceas, numit endoteliometru.
Celulele endoteliale sunt implicate în mai multe aspecte privind biologia vasculară, ca:
:: vasoconstricţia şi vasodilataţia (controlul, deci, presiunii arteriale)
:: vâscozitatea sângelui
:: ateroscleroza
:: formarea de noi vase de sânge
:: inflamaţii
:: funcţia de barieră (între vasele de sânge şi celulele vecine).
Disfuncţiile endoteliale pot duce la îmbătrânirea prematură a organismului şi la apariţia a diverse boli, strâns legate de funcţiile endoteliului, aşa cum sunt ele prezentate mai sus.
Cum putem însă măsura starea acestor celule? Cercetătorii Aneta Stefanovska şi Peter McClintock (profesori de fizică) de la Universitatea din Lancaster au văzut că dacă prin intermediul unui dispozitiv similar unui ceas de mână se aplică pe pielea unei persoane o sursă de lumină laser oscilantă şi se transmite în corp, măsurarea modului în care aceasta se transmite dă informaţii despre situaţia celulelor din organism. Viteza de propagare a impulsurilor în capilare reprezintă un indiciu important privind starea celulelor endoteliale. Dacă efectul este mic şi tranzitoriu atunci celulele sunt încă tinere; altfel organismul este îmbătrânit. Putem deci afla cât de "consumat" este organismul nostru.
La ora actuală metoda nu este încă definitivată, dar cercetătorii cred că în 3 ani vor putea pune la dispoziţia medicilor endoteliometrul. Această metodă ar putea să ne dea un semnal de alarmă asupra stării de "uzură" a organismului; în cazul în care ne va arăta că organismul este "îmbătrânit" din punct de vedere celular, ar putea fi luate măsuri de protejare a acestuia.
Deci metoda nu ne indică neapărat timpul pe care-l mai avem de trăit, dar ne-ar putea însă ajuta să luăm măsurile necesare atunci când organismul nostru nu mai reuşeşte să ţină pasul cu modul nostru de viaţă.