AnotimpurilePe 20 martie 2013 la ora 13:02 am spus adio iernii şi bine ai venit primăverii. Cel puţin din punct de vedere astronomic. Dar care este regula care stabileşte când începe de fapt primăvara? Ce reprezintă echinocţiul de primăvară din punct de vedere astronomic?

 

 

 

Ieri, 20 martie, în jurul orei 13.00, ora României, a început primăvara astronomică. Are loc aşa-numitul echinocţiu de primăvară. Intrăm oficial în primăvara astronomică.

Mulţi dintre noi suntem obişnuiţi să considerăm dată de 21 martie ca dată oficială a echinocţiului – data însă variază în funcţie de poziţia Soarelui faţă de cea a Pământului, după o regulă precisă: este momentul în care longitudinea astronomică a acestuia revine la valoarea de zero grade.

Mişcarea Pământului în jurul Soarelui generează o variaţie a orelor în care avem lumină şi întuneric în decursul celor 24 de ore cât durează o zi. Acest fenomen este datorat poziţiei relativ fixe a axei de rotaţie a Terrei combinată cu înclinarea acesteia faţă de planul orbitei parcurse. Mişcarea aparentă a Soarelui într-un an de zile este pe o ecliptică ce face cu ecuatorul ceresc un unghi de 23° 27'.

În momentul echinocţiului Soarele traversează ecuatorul ceresc din emisfera australă în cea boreală. Acest punct se numeşte punct vernal. Este momentul în care Soarele răsare exact la est şi apune la vest la ecuator.

Ieri la Polul Nord a început ziua cea mai lungă, care va dura nici mai mult nici mai puţin de 6 luni, în timp ce la Polul Sud a început noaptea cea mai lungă.

De astăzi ziua începe să fie mai lungă decât noaptea.

Această variaţie a echinocţiului este legată de forma nu perfect sferică a Pământului şi de efecte ale atracţiei gravitaţionale exercitate asupra Pământului de Soare şi de Lună.

De la începutul noului mileniu echinocţiul de primăvara a fost pe 21 martie doar în 2003 şi 2007. Va fi din nou pe 21 martie doar în anul 2102. În 2044 şi 2496 va fi pe 19 martie.



Scris de: Cătălina Curceanu
Write comments...
symbols left.
You are a guest ( Sign Up ? )
or post as a guest
Loading comment... The comment will be refreshed after 00:00.

Be the first to comment.