Sfarsitul MayaSe apropie sfârşitul lumii? Vom muri cu toţii pe 21.12.2012 sau în viitorul apropiat? Vă prezentăm un interviu pe această temă cu coordonatorul celui mai important proiect european de fizică nucleară. Iată cum vede un om de ştiinţă sfârşitul lumii şi cum se pregăteşte.

 

 

 

Introducere

Mai mulţi prieteni din România (dar şi din Italia) m-au întrebat, mai în glumă, mai în serios, dacă vine sfârşitul lumii, dacă trebuie să se pregătească de „marea trecere spre nefiinţă”. Din cauza extratereştrilor, a planetei Nibiru, a asteroizilor, inversiunii polilor magnetici sau a altor dezastre devastatoare.

Le-am explicat că nicidecum nu trebuie să se aştepte la aşa ceva, că este o manevră a presei, o adevărată manipulare, un bombardament de cea mai joasă calitate, nejustificat de nimic ştiinţific.

Ca să îi conving pe ei, dar şi pe ceilalţi care sunt speriaţi de apropierea fatidicei date de 21 decembrie, am realizat un interviu cu Profesorul Carlo Guaraldo, de la INFN, Frascati. Un interviu ştiinţific, în care sunt dezbătute pe larg tematicile legate de motivele care ar putea duce la sfârşitul lumii.

Vi-l prezint în cele ce urmează.


1. Vă rog să ne spuneţi cine sunteţi dumneavoastră, domnule profesor Carlo Guaraldo.

Sunt coordonatorul celui mai mare proiect în domeniul fizicii nucleare finanţat de Comunitatea Europeană în cadrul celui de-al şaptelea Program Cadru (FP7). Titlul proiectului este „Study of strongly interacting matter” (acronimul fiind HadronPhysics3). La acest proiect participă circa 2000 de cercetători din 48 de organizaţii europene şi 116 organizaţii din restul lumii (cum ar fi Japonia, Rusia, Statele Unite ale Americii).

HadronPhysics3, cum spune şi numele, este al treilea proiect dintr-o serie de proiecte aprobate în ultimii 10 ani de către Comunitatea Europeană, având institutul Istituto Nazionale di Fisica Nucleare (INFN) ca institut ce coordonează şi pe mine, Carlo Guaraldo, ca Project Coordinator.


2. Se apropie sfârşitul lumii? Aşa a scris presa din România.

Nu doar în presa din România, ci în toată lumea se scrie despre sfârşitul lumii, care ar fi anunţat pentru 21 decembrie 2012, anunţ care are diverse obiective: în primul rând de a profita de pe urmele celor săraci cu duhul care cred în acest sfârşit şi care fac planuri legate de cum să îşi petreacă ultimele momente ale vieţii, nu contează costul. Unii dintre aceştia fac o grămadă de cheltuieli nesăbuite şi ajung chiar să dăruiască averile, precum San Francesco. Anunţul sfârşitului lumii are însă şi un alt obiectiv: de a distrage atenţia de la adevăratele evenimente dramatice importante care se petrec chiar sub nasul nostru.

Există o întreagă serie de „profeţii” catastrofice, care se repetă cu o anumită frecvenţă. De data asta a fost aleasă data de 21 decembrie 2012 pentru a fixa (din nou) sfârşitul lumii.

Trebuie subliniat faptul că nu există nicio bază ştiinţifică pentru aceste anunţuri: sunt generate în mare parte de şarlatani şi astrologi, de care e bine să nu ne apropiem.

Ar putea să fie însă o bună idee, dacă ni se dă ocazia, să demascăm în mod ştiinţific idioţiile propuse de presă cetăţenilor, care ar avea probleme mult mai concrete şi reale de care să se preocupe şi cu totul alte necesităţi, multe dintre care trebuie rezolvate zilnic.

Există însă cu siguranţă un sfârşit al lumii şi, deci (dacă vom reuşi să supravieţuim ca omenire până atunci) al civilizaţiei noastre.

Steaua noastră, Soarele, este alcătuit din hidrogen şi heliu. Temperatura în interiorul Soarelui este mai mare de zece milioane de grade, iar nucleele de hidrogen au energie suficientă să dea naştere la reacţii de fuziune nucleară în urma cărora se formează heliul. Soarele va „arde” hidrogenul în circa 10 miliarde de ani. La ora actuală suntem cam la jumătatea acestui interval de timp. Cam în circa alţi 5 miliarde de ani Soarele va deveni o stea de tip gigantă roşie. Dimensiunile lui vor creşte de câteva sute de ori, ajungând să înglobeze orbita planetei Mercur, a lui Venus şi, poate, şi a Terrei.
În orice caz, se va ajunge la o distrugere completă a vieţii pe Pământ.


3. În multe articole în presă sfârşitul lumii este legat de ciocnirea violentă cu obiecte care provin din spaţiu: este posibil ca aşa ceva să se întâmple pe 21 decembrie?


Acum circa 65 de milioane de ani, un bolid de circa 10 km diametru a lovit Terra, dând naştere unui crater cu un diametru de circa 300 km şi cu o profunzime de aproximativ 24 km. Impactul a ridicat 200000 kilometri cubi de pământ, a dat naştere la cutremure şi incendii. Praful ridicat în atmosferă a blocat lumina Soarelui ani de zile. Fotosinteza a fost blocată, au murit plantele şi circa 65-70% din speciile care trăiau la vremea respectivă, printre care dinozaurii. Craterul este vizibil şi astăzi în Yucatan.

Într-o perioadă mai recentă, în 1908 la Tunguska, în Siberia, a căzut la sol un obiect al cărui nucleu central era un amestec ce conţinea şi gheaţă, cu diametrul de circa 100 de metri. Impactul a avut o energie echivalentă cu 600 de bombe nucleare similare celei de la Hiroshima şi a distrus 1800 km pătraţi de pădure.

Aceste două exemple sunt în realitate evenimente foarte rare. În fiecare an cad pe Pământ circa 12000 obiecte din cosmos cu un diametru maxim de 1 metru, care nu lasă urme importante, ţinând cont şi de faptul că mare parte a planetei nu este locuită.

Pe lângă aceste ciocniri există circa 800 de asteroizi, cu diametrul de aproximativ 1 km, cu orbite instabile, relativ aproape de Pământ, cu riscul de a fi atrase de câmpul gravitaţional al planetei şi de a cădea la sol.

Conform calculelor, primul dintre aceste obiecte care ar avea o mică posibilitate de a cădea pe Pământ este asteroidul 1997XF11, care are un diametru de 2km şi care, pe 26 octombrie 2028, va trece la o distanţă de Pământ de 2.5 ori distanţa dintre Pământ şi Lună. Înainte de 2028 nu există reale pericole de ciocnire cu asteroizi.


4. Este posibil sfârşitul lumii legat de o inversiune a polilor magnetici pe 21 decembrie 2012?

Încep prin a spune că inversiunea polilor magnetici a avut deja loc de mai multe ori de-a lungul istoriei planetei noastre şi nu a produs nici o distrugere de masă a speciilor existente.

La o distanţă de 150 milioane de km faţă de Soare, Pământul este învăluit de un scut magnetic, un fel de umbrelă spaţială, constituită din liniile de forţă ale câmpului magnetic terestru, care protejează planeta de radiaţia solară. Pământul se comportă ca şi cum ar avea în centru un magnet sub forma unei bare cu o axă înclinată la 11 grade relativ la axa de rotaţie. Originea acestui câmp magnetic este legată de nucleul Pamatului. Se consideră că o parte al nucleului este formată din fier în stare lichidă, menţinut în mişcare de curenţi termici şi de rotaţia Pământului. Ca un dinam generator de electricitate, acest fier lichid în mişcare dă naştere la curenţi electrici care generează un câmp magnetic ale cărui linii de forţă îmbrăţişează Pământul, protejându-l.

Din când în când fierul lichid este agitat de curenţi turbulenţi. Aceste turbulenţe generează la rândul lor turbulenţe în liniile de forţă ale câmpului magnetic, care duc la deplasarea polilor magnetici. Există dovezi experimentale despre inversiunea polilor. Una dintre aceste dovezi provine din examinarea rocilor vulcanice. Când acestea se răcesc, solidificându-se, minusculele particule magnetice din interior, ce conţin oxid de fier, se aliniază cu câmpul magnetic terestru. Rezultă că examinând aceste roci din perioade diverse este posibil să reconstruim modul în care a evoluat magnetismul terestru. În felul acesta s-a ajuns la concluzia că în trecut au avut loc cam 20 de inversiuni ale polilor magnetici.

Care pot fi efectele inversiunii polilor asupra noastră?

Acest fenomen ar putea genera o breşă în scutul de protecţie împotriva radiaţiei solare, însă nu a fost demonstrată nicio legătură între inversiunea polilor şi dispariţia speciilor animale.

S-a constatat, din analiza rocilor, că în ultimii 2000 de ani câmpul magnetic terestru a scăzut: dacă această tendinţă va continua, este posibil ca în circa 1400 de ani, deci în jurul anului 3400, să se verifice o inversiune a polilor.

Doar dacă ar avea loc, din motive necunoscute, o bruscă inversiune a polilor, atunci s-ar putea genera un bombardament al radiaţiei solare, cu consecinţe nefaste mai ales asupra aparaturii pe care o folosim. Acest fapt este însă contrar oricărei dovezi şi are mai mult legătură cu o povestire de science-fiction decât cu realitatea.


5. Ne vor invada extratereştrii pe 21 decembrie 2012? Sunt deja printre noi?

Poate fi abordată probleme extratereştrilor în mod ştiinţific? Da. Şi este exact ceea ce a făcut cel mai complet fizician din secolul trecut, Enrico Fermi, un teoretician excepţional şi un experimentator la fel de important, care a primit premiul Nobel (zilele acestea s-au sărbătorit 70 de ani de când Fermi a creat primul reactor nuclear, 2 decembrie 2012). Este celebru aşa-numitul „paradox al lui Fermi”: „Unde sunt cu toţii?”. Faptele despre care vă vorbesc au avut loc în 1950 când Fermi era la cantina institutului la care lucra în America, discutând cu diverşi colegi, printre care şi Edward Teller. Vorbeau despre un OZN care fusese, se zicea, văzut de curând şi se amuzau de o caricatură publicată într-un ziar în care se scria (evident în glumă) că extratereştrii furau lăzile de gunoi din oraş.

La un moment dat Fermi a exclamat: „Unde sunt cu toţii?”. Figura lui Fermi era aşa de importantă, încât în urma acelei întrebări aparent banale în cantină s-a făcut linişte, deoarece cercetătorii care erau acolo au înţeles că Fermi nu glumea şi că într-adevăr există o problemă. Paradoxul nu are nici până în ziua de astăzi un răspuns.

Paradoxul lui Fermi poate fi redus la următoarea întrebare: „De ce, dacă există extratereştri, nu am văzut până acum urme ale acestora?”

Au fost făcute multe speculaţi atât ştiinţifice, cât şi filozofice legate de acest paradox. Cel mai simplu mod de a răspunde este faptul că nu am văzut urme ale extratereştrilor deoarece aceştia nu există.. Situaţia însă este mult mai complexă.

Există serioase indicaţii (de exemplu bacterii care trăiesc în condiţii extreme: în vulcani, în interiorul stratului de petrol sau la sute de metri sub pământ) ale faptului că viaţa ar putea să nu fie atât de rară în Univers.

S-a estimat cum că în galaxia noastră ar putea exista miliarde de planete care ar avea condiţii favorabile vieţii şi miliarde de miliarde în tot Universul vizibil.

Pe baza acestor numere se pot face următoarele consideraţii:
-    dacă viaţa apare pe o planetă, există o probabilitate semnificativă ca aceasta să evolueze spre un nivel înalt de civilizaţie şi tehnologie
-    dacă durata de viaţă a unei civilizaţii evoluate este de sute sau mii de ani, este probabil că aceasta să aibă capacitatea, de exemplu, să construiască sonde von Neumann şi să realizeze o colonizare cosmică.

Ce este o sondă von Neumann?

Este un automat auto-replicant, util în călătoriile spaţiale. Omul de ştiinţă John von Neumann, o figură extrem de importantă în ştiinţa modernă, a pornit de la întrebarea „ ce este viaţa?” şi a ajuns să identifice principiul care stă la baza fiecărui sistem care se poate reproduce, ca de exemplu o celulă, şi anume faptul că trebuie să dispună de un constructor şi de un program. Avea dreptate. Pentru celule ADN-ul şi proteinele au exact acest rol.
Când o sondă realizată pe baza acestui principiu ajunge în apropierea unei stele, programul comanda sondei să facă rost de materialul necesar autoreplicării, din comete, asteroizi sau planete.

Realizarea unei sonde von Neumann depinde şi de dezvoltarea nanotehnologiei. Cu nanotehnologia este practic posibil orice, inclusiv construirea unui echivalent al creierului uman care să fie instalat în sonda von Neumann. La ora actuală se depun eforturi uriaşe în acest domeniu. Reamintim, ca să dăm un exemplu, imaginea de pe coperta unei faimoase publicaţii în care cuvântul IBM era compus din 35 atomi de Xenon.

În concluzie:
- presupunerea că dintre miliardele de civilizaţii care ar putea exista în Univers nici măcar una nu a fost în stare, de exemplu, să construiască o sondă von Neumann pare improbabilă;
- pare mai plauzibil să ne imaginăm că, în realitate, evoluţia vieţii spre o civilizaţie avansată are o probabilitate extrem de mică.

Cât despre ideea că cineva ne ascunde adevărul legat de extratereştri, aş dori să reamintesc că înainte de primul zbor spre Lună existau persoane care susţineau că aveau dovezi ale existenţei unei civilizaţii avansate pe Lună, din studiul unor fotografii efectuate de NASA şi că NASA şi guvernul american ţineau secrete aceste informaţii.

După ce oamenii au păşit pe Lună, au fost şi continuă să fie mulţi cei care susţin că omul nu a păşit niciodată pe Lună, că totul ar fi un fals realizat la Hollywood, cu scopul de a întări imaginea americanilor în timpul războiului rece. Sunt persoane care susţin inclusiv că The Twin Towers (turnurile gemene din New York) au fost distruse de către Bush şi nu de Bin Laden, pentru a relansa industria războiului.

Precum prostiile legate de sfârşitul lumii, căutarea celor care ne manipulează este un sport răspândit în lumea întreagă. Are obiectivul de a acoperi adevăratele probleme cu care se confruntă lumea.


6. Există vreun alt motiv pentru care ar putea avea loc sfârşitul lumii aşa cum a fost „prezis” de calendarul Maya?

Nu pot decât să dau un răspuns ştiinţific.

Nu: în viitorul apropiat lumea nu se va sfârşi!

Am prezentat mai înainte două date cu un risc de evenimente planetare:
- octombrie 2028, când un asteroid ar putea să treacă la o distanţă faţă de noi de circa 2.5 ori distanţa până la Lună;
- anul 3400, când câmpul magnetic terestru ar putea ajunge la zero, în procesul de inversiune a polilor magnetici;

Adevărata dată a sfârşitului lumii este însă cam în 5 miliarde de ani.

Cât despre profeţia Maya, 21 decembrie 2012 este dată din calendarul gregorian care corespunde, se spune, unei date din calendarul Maya în care ar trebui să aibă loc o discontinuitate faţă de trecut: sfârşitul lumii sau trecerea spre un nou stadiu al evoluţiei, un stadiu spiritual.

Civilizaţia Maya măsura timpul cu ajutorul unui sistem de trei calendare.

Unul dintre acestea împărţea timpul în cicli b’ak’tun. Pe 20 decembrie 2012 se termină al 13-lea ciclu b’ak’tun. Conform unei inscripţii de pe un monument Maya, sfârşitul acestui ciclu nu corespunde cu războiul, ci cu procesul creaţiei. De aici provine profeţia legată de sfârşitul lumii pe 21 decembrie.

Evident, toată această poveste nu are nicio bază ştiinţifică. Ba mai mult: majoritatea celor care studiază civilizaţia Maya în mod serios nu este de acord cu această interpretare.


7. În concluzie, Prof. Guaraldo, cum vă pregătiţi pentru a întâmpina sfârşitul lumii?

Luându-i în glumă, fără răutate, pe cei care cred în sfârşitul lumii, fără însă a judeca prea aspru această slăbiciune a lor.


8. Mai doriţi să adăugaţi ceva?

Revin la începutul interviului.

Dacă în România există persoane care cred în sfârşitul lumii, aceste persoane sunt într-o situaţie de stres care face rău doar lor.
În Italia nu există multe persoane care cred în sfârşitul lumii pe 21 decembrie 2012, există însă multe persoane care continua să creadă în acel manipulator al realităţii care este Berlusconi şi care în urmă cu un an a adus Italia în pragul falimentului. Jumătate din italieni au crezut în Berlusconi.

Astăzi, din fericire, sunt mult mai puţini.

Între cine crede în OZN-uri şi Maya şi cine crede în Berlusconi nu există cel mai mic dubiu că cei din urmă dăunează nu doar lor înşişi, ci şi ţării ai cărei cetăţeni sunt.



Interviul în original (în italiană) poate fi găsit pe pagina de Facebook a Cătălinei Curceanu.

Scris de: Cătălina Curceanu
Write comments...
symbols left.
You are a guest ( Sign Up ? )
or post as a guest
Loading comment... The comment will be refreshed after 00:00.

Be the first to comment.