Premiul NobelCum se adaptează celulele condiţiilor ambientale? Ce fel de "antene" folosesc? Pentru descoperirea acestora, o adevărată operă de artă moleculară, Brian Kobilka şi Robert Lefkowitz au primit Premiul Nobel pentru Chimie pe anul 2012.

 

 

 

Aproape jumătate din medicamente acţionează asupra acestor receptori care se cuplează cu proteina G. Descoperirea aceasta ar putea duce în viitor la numeroase aplicaţii.

Organismul nostru este alcătuit dintr-un număr enorm de celule: multe miliarde de celule de diverse tipuri. Cum reuşesc acestea să aibă informaţii de la mediul extern, să schimbe informaţii între ele şi să dea, în final, armonia necesară funcţionării corpului ca un sistem unitar?

Descoperirea "antenelor" folosite de celule, a receptorilor acestora, de către doi cercetători americani, Brian Kobilka, în vârstă de 57 de ani şi Robert Lefkowitz, de 69 de ani, reprezintă un important pas înainte în înţelegerea mecanismelor care au loc în interiorul nostru.



Cei doi cercetători au descoperit o categorie de receptori, denumiţi receptori ai proteinei G, care permit celulelor organismului nostru să comunice între ele şi să se adapteze condiţiilor ambientale. Aceşti receptori, aşa cum a fost demonstrat de către Lefkowitz la sfârşitul anilor ’60, permit celulelor să reacţioneze la stimulii externi, precum lumina, căldura sau chiar şi mirosurile. În plus, aceeaşi receptori stau şi la baza mecanismelor care produc senzaţiile pe care le percepem, ca frica sau bucuria, şi au avut un rol determinant în evoluţia omului.

Receptorii sunt sensibili la proteina G. Acesta este un fapt extrem de important. Circa jumătate dintre medicamentele folosite la ora actuală folosesc mecanisme care au la bază tocmai proteina G. Medicamentele de fapt transmit organismului mesaje care îl ajută să reacţioneze împotriva factorilor negativi. Descoperirea celor doi oameni de ştiinţă, cum că aceşti receptori ai celulelor sunt sensibili la proteina G, ar putea duce la găsirea unor metode şi medicamente şi mai eficiente în viitor. Acest sector de cercetare este foarte dezvoltat în industria farmaceutică care este în căutarea unor medicamente care să fie extrem de utile fără să aibă însă, pe cât posibil, efecte adverse.

Lefkowitz a început să lucreze în acest domeniu încă din 1968. Pentru a putea înțelege cum reuşesc celulele să perceapă variaţiunile din lumea exterioară organismului le-a pus în contact cu hormoni pregătiţi în laborator, hormoni ce conţineau substanţe radioactive, observabile la microscop, deoarece erau fosforescente. În felul acesta a reuşit să identifice receptorii. Elevul lui Lefkowitz, Brian Kobilka, circa 15 ani mai târziu a reuşit să identifice fragmentele de ADN (codul genetic) care aveau rolul de a "asambla" aceşti receptori. A reuşit ceea ce comitetul pentru acordarea premiului Nobel a denumit o "operă de artă moleculară" şi anume realizarea imaginii unui receptor exact în momentul un care intră în contact cu un hormon, se activează şi transmite semnalul în interiorul celulei. Realizare într-adevăr remarcabilă!

Cei doi cercetători au avut de împărţit premiul în valoare de circa 900 de mii de euro. De remarcat că valoarea premiului a scăzut cu circa 20% în ultimii 10 ani din cauza crizei financiare şi a inflaţiei.

Descoperirile celor doi laureaţi ai Premiului Nobel pentru Chimie pe anul 2012 ar putea sta la baza inventării unor medicamente sau metode de tratament extrem de eficiente, inclusiv pentru boli care astăzi par incurabile.

Pentru o explicaţie detaliată a descoperirii celor doi laureaţi ai Premiului Nobel, citiţi şi articolul nostru intitulat: "Premiul Nobel pentru Chimie 2012"


Scris de: Cătălina Curceanu
Write comments...
symbols left.
You are a guest ( Sign Up ? )
or post as a guest
Loading comment... The comment will be refreshed after 00:00.

Be the first to comment.