QuasarRecent a fost descoperit cel mai îndepărtat quasar observat vreodată. Acest quasar, un nucleu galactic foarte activ, se află faţă de Pământ la incredibila distanţă de 12,9 miliarde de ani-lumină, formându-se timpuriu, pe când Universul era încă la început.

 

 

 

Această descoperire ne permite să vedem Universul pe când acesta era practic un copil: avea mai puţin de 800 milioane de ani (se estimează că Universul ar avea în prezent o vârstă de circa 13,7  miliarde de ani). Descoperirea acestui quasar îndepărtat va ne ajută să înţelegem mai bine originea şi evoluţia Universului.

Quasarii sunt părţile centrale ale unor galaxii (nuclee galactice extrem de active) foarte strălucitoare şi extrem de îndepărtate, care au luat naştere în copilăria Universului, şi care, se estimează, sunt alimentate de găuri negre supermasive, situate în centru.

Quasarul record, aflat la 12,9 miliarde de ani-lumină faţă de noi (un an-lumină este o unitate de distanţă astronomică echivalentă cu distanţa parcursă de lumină într-un an), observat în infraroşu cu ajutorul telescopului UK Infra-Red Telescope (UKIRT), situat în Hawaii, de către o echipă internaţională de astronomi condusă de Stephen Warren de la Imperial College din Londra, a primit numele de ULAS J1120+0641. Distanţa a fost ulterior confirmată de observaţiile făcute cu instrumentul FORS2 al Very Large Telescope (VLT) de la European Southern Observatory şi de către instrumente ale telescopului Gemini North.

ULAS J1120+0641 este cu circa 100 de milioane de ani mai tânăr decât quasarul care deţinea recordul până la această descoperire.

Din cantitatea enormă de radiaţie emisă de acest quasar s-a estimat că ar avea în centru o gaură neagră supermasivă cu enorma masă de 2 miliarde de ori cea a Soarelui!!!

Acest quasar a luat naştere în acea perioadă a Universului în care stelele au început să se formeze, deci studiul lui va permite obţinerea de informaţii extrem de interesante şi utile despre Univers pe când era foarte tânăr, precum şi despre evoluţia acestuia.

Făcând o comparaţie între vârsta actuală a Universului şi vârsta unei persoane de 80 de ani, quasarul observat s-ar fi format pe când persoana avea 4 ani şi 8 luni, deci în fragedă copilărie.


Pentru mai multe informaţii (eng.):
Nature

 

Scris de: Cătălina Curceanu
Write comments...
symbols left.
You are a guest ( Sign Up ? )
or post as a guest
Loading comment... The comment will be refreshed after 00:00.

Be the first to comment.