Adesea auzim politicienii, atunci când trebuie să justifice o măsură contestată de  o parte a societăţii, că au "votul oamenilor" care le sprijină demersul. Astfel de afirmaţii sunt ilogice şi manipulatoare în acelaşi timp.

Adesea auzim că Hitler a fost votat de populaţia germană în 1933 (cu 44%), prin urmare germanii şi-au meritat soarta de după înfrângere. Dar credeţi că cei care au votat au votat pentru măsurile pe care Hitler le-a luat după ce a devenit cancelar? Pentru Holocaust, al Doilea Război Mondial, ruina Germaniei şamd? Puţin probabil.


Acesta este unul dintre efectele perverse ale alegerilor: alegi una şi te alegi cu alta. Ce e de făcut în acestă situaţie? Desigur, opoziţia civică, în multiple forme, de la simple mesaje pe diverse platforme electronice la manifestaţii de stradă.

Votul populaţiei nu are cum valida toate manifestările unui politician ori ale unui partid politic. Iată două exemple:
- Traian Băsescu a crezut, se pare, că fiind votat preşedinte are dreptul să taie salariile populaţiei cu 25% (desigur, prin guvernul pe care-l controla), fără  a căuta soluţii mai puţin invazive şi mai eficiente. E greu de crezut că votanţii lui au aprobat această măsură, dat fiind că nu au ştiut de ea la momentul votului.
- Călin Tăriceanu crede, se pare, că faptul că gândirea-i şi comportamentul proprii asimilate de majoritate corupţiei (acel faimos bilet către preşedinte în care cere să fie favorizat Patriciu, favorizarea sa la obţinerea permisului de conducere etc.) sunt validate de populaţie prin faptul că partidul său a fost votat de parte a populaţiei. Iar acum Tăriceanu este cel mai încrâncenat susţinător al ideii că se face prea mare tapaj pe subiectul corupţiei în România...

Mulţi dintre cei care votează un partid sau altul, după alegeri regretă: nu ar fi votat dacă ar fi  ştiut ce urma să se îmtâmple. Dar nu au ştiut. Cum ar fi putut şti? În aceeaşi ideea este celebră replica lui Einstein referitoare la utilizarea descoperirii sale (E=mc2) în fabricarea bombei nucleare: "Dacă aş fi ştiut m-aş fi făcut ceasornicar". Dar nu a ştiut...

Votul nu este un cec în alb pentru orice măsuri luate de partidul câştigător după alegeri. Nu are cum fi. Şi nu doar pentru că măsurile concrete trebuie validate individual, ci şi pentru că de multe ori votul nu este în realitate pentru cineva, ci împotriva cuiva. E, aşadar, mai degrabă "Nu vreau asta", decât "Vreau asta".

Cercetările din psihologie ne ajută să înţelegem un fenomen totuşi straniu: că mulţi dintre votanţi continuă să susţină un partid, chiar şi când măsurile luate îi afectează în mod direct. Au fost mulţi votanţi ai fostului preşedinte Băsescu care au fost de acord cu tăierile de salariu, găsind justificări pentru această decizie, gen: "Era singura măsură care putea salva ţara". De ce se întâmplă asta?

O să încercăm două explicaţii. Una vine din psihologia evoluţionistă. Este vorba despre tribalismul care ne caracterizează ca specie. Ce înseamnă acest tribalism? Întâi că avem tendinţa să fim parte din diverse forme de organizare, mai compacte ori mai difuze. Exemple sunt nenumărate. Aparţinem (şi ţinem partea): susţinătorilor unei echipe de fotbal, unei clase sociale, unei etnii, grupului de susţinători ai unui partid etc. Iar atunci când avem sentimentul că "aparţinem" unei astfel de "trib", avem tendinţa de a ne proteja tribul, indiferent de ce face, faţă de "ceilalţi".

Al doilea argument este furnizat de un experiment din psihologie, privitor la modul în care ne susţinem aparentele alegeri, chiar şi atunci când nu sunt alegerile noastre în fapt. Într-un experiment clasic, denumit "Orbirea alegerii" , Lars Hall şi Peter Johansson au cerut subiecţilor să aleagă una dintre două fotografii, iar apoi să justifice de ce au ales respectiva fotografie. Înainte de a asculta explicaţiile, cercetătorii au schimbat fotografia, subiecţii justificând, aşadar, o alegere pe care nu au făcut-o. Majoritatea subiecţilor pur şi simplu au uitat ce alegere au făcut. Dar asta nu i-a împiedicat să-şi justifice "savant" opţiunea...

Ce ne spune acest experiment, printre altele? Întâi de toate că nu suntem conştienţi de ce alegeri am făcut. Iar când pare că am făcut o alegere (de pildă că am ales şi tăierea salariilor, din exemplul de mai sus), ne străduim să justificăm această alegere, care în fapt nu doar nu ne aparţine, ci e posibil să ne afecteze direct.

Aşadar, în final, ar fi de menţionat, pe scurt două lucruri: a) votul popular nu este un cec în alb, orice măsură a politicienilor trebuind supusă unei analize critice de către societate, indiferent de suportul obţinut prin vot şi b) orice votant ar trebui să facă o analiză a propriilor interese rapoarte la măsurile politice, încercând să scape de tendinţele tribaliste.



Avertisment: Comentariile politice, pro şi anti entităţi politice, vor fi şterse, iar autorii lor vor fi blocaţi.