Scientia

Sâmbătă, 25 septembrie a fost Ziua Z pentru Let’s Do It, Romania. O zi superbă de toamnă care a venit ca şi un bine-meritat cadou pentru oamenii care au depus atâta efort în organizarea ei de-a lungul întregului an. Acum mai bine de o lună m-am implicat şi eu, aducând o modestă contribuţie acestui proiect. Acesta articol reprezintă jurnalul acelei zile deosebit de interesante.

Pentru mine ziua a început dimineaţa la ora 7, când am ajuns în parcarea Iulius Mall din Cluj-Napoca, unde urmau să se strângă voluntarii. Mulţi dintre colegii mei, deşi abia puseseră geană pe geană în noaptea precedentă, preocupaţi fiind în stabilirea ultimelor detalii, erau deja acolo împărţind sarcini în stânga şi în dreapta. În scurt timp au început să sosească maşinile cu tricouri şi materiale de curăţat (mănuşi şi saci menajeri) care urmau să fie împărţite voluntarilor. După descărcarea şi ordonarea lor, echipele de coordonatori s-au împărţit pe grupe, în funcţie de culoarea tricourilor pe care le purtau. Am „nimerit” în grupa roşie care urma să preia voluntarii care nu aveau o echipa gata formată şi să îi cupleze în grupuri de câte 5,10,15 sau chiar 20 de persoane, în funcţie de disponibilitatea lor şi accesul la un mijloc de transport.

Nu se făcuse încă nici ora 8, când parcarea a început să se aglomereze. Într-o oră era deja plină. Părinţi cu copii, tineri - mulţi tineri şi clase întregi de elevi cu profesorii lor. Echipele care erau gata formate, aveau un morman de gunoi pre-ales online şi un mijloc de transport, primeau echipamentul de curăţenie şi plecau direct pe teren. Ceilalţi voluntari trebuiau să aştepte sosirea altor persoane „singure” care să li se alăture. O dată ce grupul era format şi liderul de echipă era ales, cu materialele de curăţenie în mână aceştia erau îndrumaţi spre autocarele şi microbuzele care urmau să îi transporte în zonele alocate. Deşi în unele cazuri timpul de aşteptare nu a fost nesemnificativ, participanţii au dat dovadă de înţelegere, aşteptându-şi răbdători rândul. Astfel că în jurul orei 11, toţi cei aproximativ 5000 de voluntari erau deja pe teren sau în drum spre zonele de curăţat.

Împreună cu câţiva voluntari sosiţi mai târziu şi cu câţiva colegi care au ajutat la organizare, am format o echipă de 8 persoane (distribuiţi „strategic” – 4 băieţi şi 4 fete) şi am plecat cu două maşini spre Valea Ierii, o zonă pitorească cu relief predominant muntos, aflată la aproximativ 50 de km distanţă faţă de Cluj-Napoca.

După un drum anevoios, dar animat, am ajuns la cele două mormane de gunoi alocate, undeva în jurul prânzului. Primul „morman” era de fapt un luminiş plin cu gunoaie „uitate” de „iubitorii” de iarbă verde, ieşiţi la ghiftuială în natură. Da, ştiu că am folosit prea multe ghilimele, dar le consider necesare. Pe lângă tradiţionalele peturi şi pungi de plastic care adiau mlădios agăţate printre crengile brazilor, am colectat de aici mult prea multe doze de bere şi sticle (majoritatea sparte). În acest loc neconvenţional am găsit şi primul Pampers. Cum aşchia nu sare departe de trunchi, deduc că acel copil va avea aceleaşi obiceiuri ca şi părinţii lui când va creşte. Dar, revenind la oile noastre, bilanţul primului morman a fost de 18 saci de gunoi plus încă unul umplut pe drum în timp ce ne îndreptam spre al doilea morman, aflat pe marginea drumului, lângă o râpă mărişoară, la vreo 500 de metri distanţă. Deşi strângerea gunoiului a fost mult mai anevoioasă aici, recolta a fost mai bogată şi mai variată: de la clasicele gunoaie de toate zilele până la materiale de construcţiii (bârne de lemn, ciment „cimentat” de ploi). Vedetele zilei au fost un coteţ răsturnat (la propriu), un WC şi un cântar pare-se încă funcţional ( după cum au dat verdictul toţi membrii echipei împreună cu câţiva copii de şcoală generală aflaţi în zonă şi care l-au încercat în prealabil). Cu acest morman, sacii de gunoi strânşi au ajuns la aproximativ 50.

Gunoiul a fost transportat prin bunăvoinţa celor doi colegi care şi-au pus la dispoziţie maşinile (şi benzina! în centrul localităţii de unde a fost ridicat ulterior de către maşinile de la salubrizare. Echipele întâlnite pe teren de-a lungul zilei, precum şi sacii apăruţi pe marginea drumului mi-au arătat că zona a fost împânzită de curăţitori, aşadar impactul nu a fost tocmai nesemnificativ asupra mediului. Când am ajuns acasă, se făcuse deja ora 19!



Concluzii

De ce am făcut asta? Pentru mine. Am văzut pe durata întregii zile numeroşi conaţionali care treceau nepăsători pe lângă noi minunându-se probabil de „prostia” noastră. Ei aruncă şi alţii culeg. Sunt probabil „descurcăreţii” care trăiesc bine şi aşteaptă ca statul să le strângă gunoiul. Asta nu se va întâmpla. Nu v-aţi lămurit de 20 de ani?

Cât timp la noi grevele se fac cu dansul pinguinului, cât timp statul ne dă câte-o palmă şi a doua zi uităm, revenind la ciudaţii şi paraşutele care apar non-stop la televizor, cât timp stăm numai şi comentăm pe forumuri, dar nu mişcăm un deget să facem ceva, ghiciţi ce?, nu o să se întâmple nimic. Eventual o să fie mai rău. Românul nu se trezeşte din letargie decât când îl doare prea tare. Şi de obicei atunci este prea târziu.

Mi-a luat o jumătate de zi treaba asta, prin urmare chiar nu mă interesează că am strâns gunoiul după altcineva. Mă interesează cum a rămas acel loc după aceea: un pic mai curat. Au ieşit 150.000 de oameni la curăţenie. În mod sigur se putea şi mai bine. Proporţia dintre participanţi şi numărul de locuitori nu s-a mai păstrat la fel ca şi în celelalte ţări participante. Au fost judeţe care au avut peste 10.000 de participanţi, dar au fost judeţe care au avut abia 1000 (voi posta situaţia exactă de îndată ce va fi disponibilă). Vremea nu poate fi folosită ca şi scuză: a fost perfectă. În Portugalia au ieşit pe ploaie 100.000 de voluntari! Ce se întampla la noi dacă era vreme urâtă? Dar, la urma urmei era de aşteptat oarecum: asta este România. Românii aşteaptă şi aşteaptă... Poate o să le fie bine cândva. Mai ştii ce minune se întâmplă?

Ce am câştigat din asta? În afara faptului că am cunoscut nişte oameni deosebiţi, atât în echipa de organizare, cât şi în echipa cu care am fost pe teren (nu îi cunoşteam de dinainte pe nici unul din cei 7 colegi), că am petrecut o zi plină de voie-bună alături de ei, că am experimentat lucruri noi, altceva nimic. Da, da, ştiu că e greu pentru cei cu creierul de trilobit să priceapă cum pot alţii să facă ceva fără să le iasă un câştig material, ba mai mult să şi investească timp, energie sau bani… Nu mai încercaţi să înţelegeţi.

Una peste alta, Let’s Do It Romania a fost cel mai mare proiect de implicare socială din România post revoluţionară. Pe asta am făcut-o!

Autor: Mădălin Filip
Blog: Gândeşte raţional