Scientia

Este posibil să trăim într-o lume, în sensul cel mai larg al termenului, orientată spre apariţia şi susţinerea vieţii. O serie de constante universale au exact valorile potrivite pentru a fi astfel. Vom vorbi astăzi despre numărul ε, care are o poveste încântătoare.

Martin Rees se uită zilnic pe cer. Nu, nu caută extratereştri şi nici „entităţi cereşti”. Este astronom, adică este fizician. Probabil că are unele merite din moment ce este profesor la Cambridge şi este unul dintre cei mai mari cosmologi în viaţă. Într-o carte minunată (Just six numbers) analizează şase constante fundamentale (considerate valabile peste tot în univers). Pentru mine, aceasta este  cu adevărat o carte de teologie, în sensul următor: arată că trăim într-un Univers prietenos vieţii, fără a fi necesar un Dumnezeu personal.

Martin Rees -  şi un bun sportiv

Cu toate acestea, e posibil să trăim într-o lume, în sensul cel mai larg al termenului, orientată spre apariţia şi susţinerea vieţii (nu peste tot, bineînţeles, ci doar pe anumite planete). Numărul ε (epsilon)=0,007 sprijină ultima afirmaţie.

Epsilon reprezintă proporţia din masa unui nucleu de hidrogen convertită în energie atunci când fuzionează formând heliul. O remarcă pentru cei persecutaţi de profesorii de chimie în gimnaziu: hidrogenul este primul şi cel mai simplu element din tabelul periodic (un fel de cărămidă elementară). Din el se obţin prin fuziune nucleară (citeşte „însumare”) celelalte elemente naturale. Asta înseamnă că a fost o vreme (o tempora, o mores) când nu exista decât hidrogen (deuteriu, pentru a fi riguros).

Dacă citeşti aceste rânduri în timpul zilei, afla că lumina Soarelui este posibilă graţie „arderii” nucleare a hidrogenului, adică transformării lui în heliu. De aici rezultă că într-o zi Soarele îşi va termina combustibilul, tot aşa cum şi la tine se termina benzina la capătul unei eco-călătorii

Deoarece masa nucleului de heliu este mai mică decât suma celor doi atomi de hidrogen (99,3%) se obţine mereu un rest de o,7 procente (căldură). Doar în sistemul nostru solar? Nicidecum, peste tot în Univers. Viaţa tuturor stelelor depinde de epsilon (forţa nucleară „tare”, cea care leagă protonii şi neutronii şi care trebuie învinsă în cazul descompunerii atomului - mai plastic, este un fel de lipici).

Îmi vei spune că aceste numere au fost „potrivite” de Dumnezeu (contraatacul teologic împotriva gândirii ştiinţifice). Mă tem că nu-ţi pot da dreptate. Ele sunt interconectate în acelaşi fel în care sunt legate între ele numerele de la 6 din 49, adică apar împreună. Nu am motive să cred că Dumnezeul jucătorului la Loto aşază numerele în faţa a milioane de telespectatori naivi (şi dacă aş crede asta aş fi obligat să fiu politeist, adică să cred în mai mulţi zei iubitori de jocuri de noroc).

E posibil ca numeroase alte Universuri să se fi născut „moarte” (adică incapabile să susţină viaţa), deoarece nu au nimerit combinaţia corectă. Aşa cum au venit în existenţa, aşa au şi plecat. Noi însă suntem incredibil de norocoşi. Ne-am născut într-un Univers favorabil vieţii. Pe mine lucrul acesta mă emoţionează mai mult decât un univers aranjat de un Dumnezeu metafizic, adjudecat deja de religie şi spiritualitatea infantilă (de care sper să fi scăpat, după un somn prelungit). Evident că şi noi vom pleca, întrucât nimeni nu este etern. Doar că până la acel inevitabil moment ne putem mira şi uneori bucura, de o extraordinară prietenie cosmică. Mulţumesc, epsilon!

Articol preluat de pe blogul Adrian-Nuta.ro, cu acordul autorului.