Scientia

Ce legătură există între religie şi tragedii existenţiale? Una profundă. Două cazuri, asupra cărora fanatismul religios şi-a lăsat amprenta hidoasă, au făcut vâlvă în presă. Două situaţii cu care ne întâlnim zilnic, una naturală, alta nu: naşterea şi accidentul de circulaţie.

Primul caz este cel al unei femei de religie penticostală care a refuzat să nască prin cezariană pentru că aşa i-a spus pastorul. În cel de-al doilea caz, victima unui accident rutier a decedat după ce părinţii acesteia, tot din motive religioase, nu au permis medicilor să îi administreze sânge în timpul operaţiei. Să le detaliem şi să tragem concluziile necesare.



Cazul 1. Cum o mamă, penticostală şi-a condamnat copilul pe viaţă, de la naştere, "graţie" încrederii în pastorul ei

O femeie însărcinată a ajuns în secţia de obstetrică şi ginecologie a spitalului din Suceava. Ea se afla la a treia naştere, primii doi copii fiind născuţi prin operaţie de cezariană. Deoarece exista un risc enorm de ruptură de uter care ar fi dus la decesul pacientei, medicii au hotărât ca naşterea să aibă loc tot prin cezariană. Sub nici o formă gravida şi familia nu au acceptat. Fiind o familie penticostală, pastorul i-a spus gravidei că trebuie să nască natural. Având o încredere oarbă în spusele pastorului, pacienta a refuzat intervenţia chirurgicală. În această situaţie, medicii au încercat pe toate căile să-i explice că există un risc enorm să moară la naştere.

Culmea, gravida şi membrii familiei au refuzat să semneze în fişa de operaţie că refuză operaţia de cezariană şi îşi asumă orice risc pentru naşterea naturală. În această situaţie, medicii au apelat la avocaţi, deoarece dacă pacienta ar fi decedat, răspunderea le revenea.

Deznodământ: Gravida a stat timp de 12-14 ore în travaliu şi patru ore cu dilataţie maximă. Într-un târziu femeia a născut natural un copil de 4.500 grame şi a scăpat ca prin minune de la moarte. Copilul a avut o suferinţă foarte mare la naştere şi va rămâne cu handicap pentru tot restul vieţii. Managerul Maternităţii Cuza Vodă din Iaşi a precizat: copilul a avut o suferinţă fetală foarte mare. A suferit şi un traumatism cranio-cerebral şi va rămâne cu handicap pentru tot restul vieţii. A fost o naştere foarte dificilă. Mama a scăpat ca prin minune cu viaţă.

via Bună Ziua Iaşi

Cazul 2. Cum apartenenţa la secta Martorii lui Iehova i-a curmat, probabil, viaţa unei tinere, care a refuzat transfuzia de sânge

O femeie de 30 de ani a fost accidentată pe o trecere de pietoni din central Băii Mari. Şoferul unui autoturism nu i-a acordat prioritate, a lovit-o şi a aruncat-o câţiva metri buni pe caldarâm.

La scurt timp după accident a fost operată, dar familia acesteia a refuzat ca medicii să facă victimei transfuzii de sânge. Tânăra aparţine de secta Martorilor lui Iehova, care le interzice adepţilor să accepte transfuzii. Aceştia cred că prin abţinerea de la transfuziile de sânge, respectă cu scrupulozitate legea lui Iehova. Pentru argumentarea refuzului, ei invocă un citat din Biblie în care se spune că “nimeni dintre voi sa nu mănânce sânge şi nici străinul care locuieşte în mijlocul vostru să nu mănânce sânge”.

Unul dintre predicatorii cultului a spus că în aceste condiţii medicii nu răspund decât pentru tratamentele pe care le administrează. Mai mult, acesta a explicat că fiecare martor al lui Iehova semnează o declaraţie pe proprie răspundere în care îşi asumă perceptul biblic. Tatăl fetei, Ioan Mureşan, a spus că încă de la 16 ani, de când a devenit martor al lui Iehova, Ioana a semnat un document prin care refuza această procedură medicală. Fata mea a semnat o hârtie, pe care a semnat-o cu doi martori, prin care nu era de acord cu transfuziile de sânge, a declarat acesta.


Imediat după ce tânăra a ajuns la spital, părinţii fetei au procurat eritropoetină de la farmacia spitalului, cerându-le medicilor să folosească substanţa în locul sângelui. Doctorii au precizat că pierderea de sânge ar urma să fie compensată prin acest substitut doar după aproximativ 10 zile şi exista şansa să nu îşi facă deloc efectul din cauza anemiei victimei.

Deznodământ: după ce vineri a dat semne de revenire, sâmbătă starea de sănătate a acesteia s-a agravat simţitor. În cele din urmă, a suferit un stop cardio-respirator. A reuşit să iasă din coma de gradul IV şi a ajuns la coma de gradul III. Vineri dădea semne de revenire, însă era foarte anemică, motiv pentru care, cu atât mai mult, avea nevoie de o transfuzie sanguină.

Tânăra a decedat sâmbătă seara, 1 octombrie, în jurul orei 9.30.

Tânăra a decedat ieri seara la ora 9:30. Încă nu ştim care a fost exact motivul decesului, însă în urma accidentului femeia avea multe suferinţe grave: traumatism cranian şi ruptură de splină. În plus ea era şi anemică, a precizat Radu Dragos, directorul medical al Spitalului Judetean de Urgenta Baia Mare.

După părerea mea, şansele de supravieţuire i-ar fi crescut infinit dacă primea sânge, a subliniat Vasile Bonaţ, medic specialist, şeful Secţiei de Interne din cadrul Spitalului Judeţean, unitate medicală unde a fost internată fata. Şi medicii care au asistat la necropsie sunt de aceeaşi părere, însă nu au făcut încă declaraţii oficiale.

Surse din cadrul Spitalului Judeţean de Urgenţă „Dr. Constantin Opriş“ au declarat că inima fetei ar fi cedat din cauza anemiei severe. În urma accidentului de circulaţie a suferit un politraumatism şi o ruptură de splină care cauzează o pierdere foarte mare de sânge. Îi trebuiau urgent transfuzii ca să fie salvată, au precizatat aceste surse.

via emaramures.ro



Concluzii

Din păcate viaţa asta este ca o loterie:  nu ne putem alege părinţii atunci când venim pe lume. Să luăm exemplul băieţelului din primul caz.

1. Se putea naşte într-o familie cu o situaţie materială bună (să zicem din România), în care părinţii să îi ofere tot ceea ce are (sau nu) nevoie. În cazul unei boli tratabile, dar care necesită o intervenţie de 50.000 euro, nu devine un condamnat care trebuie să se milogească în van la Casa de Asigurări, ci se tratează/operează în străinătate fără nici un fel de probleme. Timpul trece, el creşte, nu primeşte totul mură-n gură şi este învăţat să gândească şi să supravieţuiască de unul singur. Se descurcă, preia afacerea părinţilor, poate începe alta (are resurse), deci este un caz fericit.

Există şi alte posibilităţi:  or fi părinţii bogaţi, dar poate nu au timp/nu ştiu să îi ofere o educaţie adecvată şi nu îl învaţă să aprecieze un lucru realizat prin propriile puteri. Ca să compenseze acest lucru, îi fac cadou juniorului, spre exemplu, un bolid de mult prea mulţi cai la o vârstă mult prea fragedă pe care o parchează într-un final (cu tot cu el) în jurul unui stâlp. Este vina lui?

2. Se putea naşte într-o familie săracă (tot din România).  Poate are noroc ca, deşi părinţii să nu aibă o situaţie materială bună, să ştie să îl crească corect şi când va ajunge pe picioarele lui va realiza  ceva extraordinar  în viaţă. Dar există şi posibilitatea ca să fie trimis la muncă pentru a-şi hrăni fraţii mai mici şi să rămână cu patru clase, sfârşind tot la coada vacii. În cazul unor probleme de sănătate mai grave care necesită costuri mari pentru tratament, clar este dezavantajat faţă de un alt copil, tot sărac, care se naşte să zicem în Franţa (unde sistemul de sănătate nu este praf ca şi  la noi). Este vina lui?


Dar se putea şi mai rău? Sigur, se putea naşte în Africa sau în India. Se putea şi mai bine? Iarăşi da: putea fi fiul lui Donald Trump. De fapt, posibilităţile sunt nelimitate.

Ei bine, soarta a făcut ca el să se nască într-o familie de penticostali din Suceava. Nici pe el nu l-a întrebat nimeni dacă doreşte să rămână handicapat pentru restul vieţii lui. A răspuns mă-sa în locul lui, care a decis să asculte de pastor, nu de medici. Este vina copilului?

Cazul Ioanei

Tot soarta a făcut ca Ioana, victima din Baia Mare să se nască într-o familie mai modestă dintr-o localitate din Maramureş. Prin prisma educaţiei primite şi a viziunii ei asupra vieţii, aceasta a hotărât  că găseşte alinare sufletească printre martorii lui Iehova. O religie nici mai rea, nici mai bună decât altele. Dacă se năştea  în China poate o atrăgeau învăţăturile budiste. Sau poate că se convertea la taoism. Însă n-a fost aşa. S-a botezat şi a semnat la 16 ani un document prin care refuza transfuziile de sânge...

Ce este deranjant aici este faptul că membrilor le este permis să ia asemenea decizii cât timp sunt încă minori. Aici intervine iarăşi responsabilitatea părinţilor. Pe victimă nu pot să o judec prea mult, pentru că până la vârsta de 30 de ani, avea tot timpul să renunţe la această interdicţie. Nu a făcut-o. A crezut probabil că o transfuzie de sânge va şterge cu buretele o viaţă trăită în curăţenie morală şi o va trimite direct în Iad. La fel ca la ortodocşi, unde bătrânii ajung la spital după zile întregi de post negru  (îmi vine să-mi dau palme când mă gândesc cât am postit când eram mic), că vezi Doamne, altfel nu vor ajunge în Rai. De parcă Dumnezeu n-ar avea altă treabă decât să-şi noteze în catastif cât ai postit sau dacă ţi-ai făcut sau nu transfuzie de sânge.

Probabil Ioana oricum ar fi murit datorită traumatismelor multe prea grave. Probabil că în acest caz probabil că refuzul părinţilor (şi al ei) nu a dus la decesul fetei (mai ales că există alternative pentru transfuzii). Şi cretinul care a lovit-o îşi merită pedeapsa cu vârf şi îndesat. Dar dacă avea şi cu 5% şanse în plus să supravieţuiască şi tot  merita încercată varianta transfuziei.

Ca şi încheiere vreau să mai dau un exemplu scurt: este de notorietate cazul de acum câţiva ani în care doi maramureşeni au fost acuzaţi că şi-au ucis copilul după ce au refuzat, tot din convingeri religioase, să fie supus unei dialize. Părintii au fost trimişi în judecată dupa ce s-a constatat că refuzul lor a provocat moartea băieţelului. Ce vină a avut acesta?

Cred că în cazuri  de urgenţă medicii nu ar trebui să depindă de deciziile altora fără un motiv întemeiat. Pentru că, ce să vezi? e foarte probabil ca medicii să ştie mai multe despre ce au de făcut decât copiii, părinţii, preoţii sau orice alţi ”specialişti” în de toate mai puţin în medicină. Salvarea unei vieţi ar trebui să fie mai presus de orice. Se pare că nu este. Şi asta este trist.

De la 18 ani încolo ar trebui ca oricine să fie capabil să înceapă să gândească singur ce este bine sau nu pentru el. Este foarte greu însă dacă părinţii nu i-au oferit o educaţie adecvată şi nu i-au format copilului o judecată sănătoasă. De aceea, dragi (viitori) părinţi, trebuie să conştientizaţi că vă revine o responsabilitate imensă atunci când vă hotărâţi să aduceţi un copil pe lume: sunteţi direct responsabili de sănătatea şi de buna-creştere a acestuia; sunteţi direct responsabili cu ce îi împuiaţi capul şi cu ce îi modelaţi mintea fragedă. Trebuie să îl învăţaţi cum să gândească, nu ce să gândească! Trebuie să îi oferiţi doar ”uneltele” necesare pentru a lua în piept viaţa şi a-şi forma o viziune asupra ei, nu să îi impuneţi dvs viziunea. Aceasta şi-o va forma el mai târziu când va fi capabil să gândească singur. Ar trebui să fie de la sine înţeles că sănătatea şi bunăstarea lui pe lumea aceasta sunt mai presus de orice altceva. Pentru că vedeţi voi, la fel ca şi copiii de mai sus, el nu poate alege dacă vrea să vină pe lume şi în ce familie să se nască....

Articolul preluat de pe blogul Gândeşte raţional.