Scientia

Este pur şi simplu o imagine reflectată a cerului? Nu. Aceasta este o credinţă comună, care, pur şi simplu nu ţine. În primul rând suprafaţa oceanului  nu este exact ceea ce ai putea numi o oglindă. Şi în al doilea rând, cum de este o nuanţă cu mult mai închisă decât cerul?

Dar iată şi surpriza: chiar şi apa cristalină pură - fără sare, nămol şi peşti - este albastră. Şi aceasta în ciuda faptului că aproape toate dicţionarele definesc  apa ca fiind "un lichid inodor şi incolor". Tot ce trebuie să faceţi este să umpleţi cada  şi să vă demonstraţi singuri că nu este incoloră. O să observaţi că are  de fapt o culoare albastru-pal. Singurul motiv pentru care nu vedeţi albastrul în pahar este că nu vă uitaţi la o cantitate  suficientă de apă.

Culoarea se clădeşte sau se cumulează, în timp ce vă uitaţi la ea, în straturi din ce în ce mai groase. Dacă geamurile casei voastre  ar fi de zece ori  mai groase decât sunt, v-aţi da seama  că sticla aceea "incoloră" este de fapt verde.

Deci, de ce este apa albastră?  Pentru că atunci când lumina zilei, care conţine toate culorile amestecate laolaltă, atinge apa, anumite culori sunt absorbite de moleculele apei. Lumina care se reflectă din cadă şi ajunge în câmpul vostru vizual, după ce trece prin apă, este diminuată în acele culori particulare, aşa că are o altă compoziţie coloristică decât lumina autentică a zilei.

În mod specific, moleculele de apă manifestă o preferinţă anume de a absorbi porţiunile portocalii şi roşii ale luminii solare. Lumina care are cantităţi diminuate de portocaliu şi roşu pare a avea prea mult albastru, în comparaţie cu ceea ce noi numim "lumina albă". Aşa că apa apare albastră.

Dar un ocean este o mâncare de peşte ceva mai complicată decât apa din cadă. În plus faţă de evidentele săruri şi minerale, conţine şi plancton: plante mititele (fitoplancton) şi animale (zooplancton) care plutesc permanent până când sunt descompuse  de bacterii sau mâncate de orice altă vietate mai mare decât ele.

Apa de mare mai conţine şi alte diverse materii organice dizolvate, pe care oamenii de ştiinţă le numesc după denumirea lor germană, gelbstoff. În traducere liberă, înseamnă  "porcării galbene", pentru că aşa şi arată, atunci când sunt uscate.

Atunci când lumina zilei străbate apa, fitoplanctonul absoarbe cel mai mult lumina albastră, plus un pic de lumină roşie, în timp ce gelbstoff-ul absoarbe în special lumina albastră. Aceste absorbiri schimbă  echilibrul luminii rămase dinspre albastrul-pal al apei pure înspre un albastru  mai profund, mai purpuriu. Şi de asta oceanele sunt mai închise la culoare decât apa din cada ta, care sper că nu are nici un fel de gelbstoff.

Aşadar nu este vorba doar de absorbţia luminii care conferă culoare apei de mare, ci este vorba şi despre împrăştierea luminii. Anumite culori ale luminii sunt dispersate de către particule microscopice de materie din apă. Atunci când un foton  se loveşte de una dintre aceste particule, care poate să fie orice, de la o singură moleculă până la miliarde, poate ricoşa în altă direcţie, ceea ce schimbă distribuţia culorilor care ajung în câmpul nostru vizual.

Fitoplanctonul, care determină în special împrăştierea luminii verzi şi galbene, este responsabil în mare parte de culoarea minunată de un verde turcoaz a apelor care înconjoară insulele din Caraibe şi sudul Pacificului. Climatul tropical şi lumina solară abundentă de acolo creează adevărate pepiniere de plancton. Şi de tineri în luna de miere.

Bibliografie:
What Einstein told his barber - More scientific answers to everyday questions, de Robert L. Wolke