Scientia

Falsificatorii din domeniul artei au, datorită fizicii moderne, o viaţă mult mai grea decât în trecut. Falsurile lor pot înşela ochiul celui mai calificat expert, dar nu trec de analizele inspirate din lumea fizicii atomice şi a particulelor elementare.

Metoda foloseşte fascicule de ioni sau de fotoni dirijate asupra obiectului care se analizează. Detectoarele de fotoni măsoară spectrul generat în urma iradierii, ceea ce relevă elementele chimice prezente în opera de artă.

Avantajele folosirii acestei metode, după cum vom vedea, nu sunt de neglijat: de la demascarea falsificatorilor la dezvăluirea unor vechi mistere şi de la înţelegerea tehnicilor utilizate în trecut până la posibilitatea de a restaura o operă de artă cu metode cât mai apropiate de metoda originală. Marele avantaj al metodei este faptul că aceasta este total nedistructivă, întrucât nici cel mai mic fragment din opera de artă nu este distrus în urma analizei. Oare ce ne-ar spune curatorul muzeului Luvru dacă i-am cere permisiunea să prelevăm pentru analize o bucăţică din Mona Lisa?!

Aşadar, pentru investigarea operelor de artă sunt folosite echipamente şi tehnologii provenite direct din laboratoarele moderne de fizică nucleară: surse şi detectoare de particule, spectre de emisie, interacţiunea radiaţiei cu materia.


Introducere

În articole publicate anterior am prezentat importante aplicaţii ale fizicii nucleare în medicină (tehnica tomografiei cu emisie de pozitroni, utilizată pentru localizarea tumorilor: Antimateria, folosită împotriva cancerului şi protonoterapia, utilizată în terapia acestora: Terapia cu protoni a cancerului. În articolul de faţă prezentăm aplicaţii ale fizicii în domeniul artei. Este vorba despre o metodă care permite efectuarea unor analize ale operelor de artă cu următoarele scopuri: a identifica falsurile, a dezvălui unele secrete ale artiştilor, elucidarea unor mistere istorice, precum şi pentru punerea la punct a unor procedee pentru conservarea patrimoniului artistic.

Până la inventarea acestei metode, analizele care se făceau asupra operelor de artă (picturi, sculpturi, manuscrise, etc.) erau, de obicei, de tip chimic. În mod concret, se tăiau şi analizau mici fragmente din operele investigate; evident metoda fiind de tip distructiv, deoarece fragmentul analizat era definitiv pierdut. Din acest motiv, de multe ori nu era posibilă efectuarea investigaţiilor, pentru a se păstra integritatea obiectului de artă.

La ora actuală a fost pusă la punct o nouă metodă nedistructivă, prin care nu se pierde nici cea mai mică bucăţică din operă; această tehnică este o aplicaţie a fizicii particulelor elementare. Această metodă oferă, cum vom vedea,  informaţii de nepreţuit, imposibil de  obţinut prin alte metode.

Scurtă prezentare a metodei

Prezentăm, pe scurt, una dintre metodele de analiză a operelor de artă (XRF, X-Ray Fluorescence): fascicule de ioni sau de fotoni sunt dirijate asupra obiectului de artă analizat şi se efectuează analiza spectrelor de fotoni (de fluorescenţă) care provin, în urma iradierii cu fasciculul incident; astfel se obţin informaţii cu privire la compoziţia chimică a operei de artă. În figura de mai jos este exemplificată, schematic, această metodă.

Fiecare element chimic iradiat emite un spectru de fotoni caracteristic, care permite identificarea acestuia. Din măsurătorile acestor spectre se obţin informaţii despre natura compuşilor prezenţi în opera de artă, iar din intensitatea diverselor linii prezente în spectru se poate determina proporţia diverselor elemente. Aplicarea acestei metode se bazează pe cunoştinţe de mecanică cuantică, prin care se explică atât procesul de emisie, cât şi structura spectrelor atomice; acestea permit calculul energiei caracteristice fiecăruia dintre elementele din tabelul periodic.


Aplicarea metodei

Acest gen de investigaţii pot fi efectuate atât asupra picturilor, cât şi a sculpturilor, timbrelor, pergamentelor, sticlei, manuscriselor şi chiar asupra ... mumiilor. De exemplu, în cazul picturilor, prin utilizarea acestei metode se pot obţine informaţii legate de compoziţia chimică a culorilor utilizate: din ce elemente sunt compuse şi în ce proporţii. Această informaţie este deosebit de importantă, atât pentru o eventuală restaurare, cât şi pentru identificarea artistului, având în vedere faptul că, în trecut, fiecare pictor avea, în general, reţeta lui secretă pentru fabricarea culorilor, rezultând deci un fel de „semnătură chimică”.

Acest gen de informaţie a fost folosit cu succes pentru demascarea unor falsuri, în care artistul falsificator a fost deosebit de priceput, dar a folosit culori incompatibile, din punct de vedere al compoziţiei,  cu cele folosite de “adevăratul” artist. Se pot obţine inclusiv informaţii legate de o eventuală pictură “ascunsă”, adică dacă sub pictură mai există eventual o altă pictură, cum ar fi exemplul din figura de mai jos (o pictură a lui Rembrandt):

Se ştie că, în trecut, materialele folosite erau scumpe, iar dacă cel care comanda pictura nu o plătea, fie pentru că nu avea bani, fie pentru că nu-i plăcea, artistul prefera să picteze alt tablou deasupra picturii nevândute. De asemenea, se poate afla dacă în trecut au fost făcute restaurări ale operei de artă şi în care zonă. Folosirea metodei în analiza timbrelor a dus la descoperirea unor falsuri, care ar fi fost greu, dacă nu imposibil, de descoperit prin alte metode. Ca o curiozitate, menţionăm că această metodă a fost folosită în analiza compoziţiei bijuteriilor etrusce din cadrul colecţiei Castellani şi în studiul picturilor lui Raffaello şi Rembrandt. Metoda s-a dovedit, de asemenea, extrem de utilă în studiul compoziţiei bronzului, pentru restaurarea faimoasei statui Perseus, a lui Benvenuto Cellini, de la muzeul Uffizi din Florenţa.


Concluzii

Am prezentat în acest articol, pe scurt, o aplicaţie directă a fizicii particulelor elementare în investigarea nedistructivă a diverselor obiecte de artă; metoda este extrem de utilă prin numărul mare şi natura informaţiilor pe care le poate furniza. Metoda permite descoperirea falsurilor, făcând viaţa falsificatorilor dacă nu imposibilă, cel puţin mult mai grea.

Informaţii suplimentare:

- metoda XRF (engleză): http://www.amptek.com/xrf.html

Autoarea mulţumeşte dlui. Paul Fogarassy pentru colaborare.