Scientia

Speculaţie teoretică sau esenţa realităţii? Trăim „în carne şi oase” sau doar în memoria unui calculator? Viaţa este o iluzie ori o simulare pe calculator? Pare simplu de răspuns, dar să vedem cât de solidă este teoria conform căreia totul este o mare "regie" virtuală.

Trăirile şi sentimentele noastre ar putea fi doar biţi de informaţie? Şi dacă ar fi aşa, atunci cine şi de ce a programat calculatorul în care trăim? Pe cât ar putea să pară de absurd, argumentul simulării este considerat plauzibil atât de către anumiţi filozofi, cât şi de unii oameni de ştiinţă. Oare dacă am trăi într-o simulare ne-am putea da seama de acest lucru sau acest fapt ar însemna o eroare de program?


De la vis la teoria simulării

Acum aproape 350 de ani, filozoful René Descartes se întreba dacă nu cumva întreaga realitate, aşa cum o percepem prin cele cinci simţuri, nu este altceva decât o înşelătorie bine pusă la punct. Plecând de la faptul că senzaţiile pe care le avem în vis par foarte reale, el specula asupra faptului că ceea ce percepem prin simţuri ar putea să nu fie realitatea înconjurătoare, ci doar o iluzie.

Mai recent, în anul 2001 Nick Bostrom, profesor de filozofie la Universitatea din Oxford, se întreba dacă noi, împreună cu realitatea înconjurătoare, nu suntem cumva o simulare de calculator. Oricât pare de absurd, Bostrom prezintă un raţionament coerent în sprijinul acestei idei, care începând de atunci este cunoscut ca fiind argumentul simulării (Simulation Argument).

În filmul Matrix Morpheus spunea: „Dacă iei pilula albastră, povestea se termină, te vei trezi în patul tău şi vei crede orice vei dori tu să crezi. Dacă iei pilula roşie, rămâi în ţara minunilor ...”. La fel spunem şi noi cititorilor: dacă nu ai auzit încă despre argumentul simulării, poţi să nu citeşti mai departe şi să rămâi în lumea ta, aşa cum o ştii şi cum o înţelegi. Dacă însă citeşti mai departe, s-ar putea să nu mai fii niciodată sigur că realitatea, aşa cum ai ştiut-o până acum, este într-adevăr ceea ce credeai. Depinde de tine ...

Realitate virtuală
credit: robytomaselli.deviantart.com

Argumentul simulării

Argumentul simulării, aşa cum a fost definit de către Nick Bostrom, afirmă că cel puţin una dintre următoarele propoziţii este adevărată:

1)    Este foarte probabil că specia umană va dispărea înainte de a ajunge la un nivel de dezvoltare care să îi permită să efectueze simulări de lumi pe calculator.
2)    Este foarte improbabil ca civilizaţiile care ajung la un nivel post-uman să ruleze un număr semnificativ de simulări ale propriei istorii (sau variante ale acesteia).
3)    Noi înşine trăim aproape sigur într-o simulare de calculator.

În 1997, Hans Moravec estima (în conformitate cu legea lui Moore) că până în anul 2020 un calculator mediu va avea puterea de calcul şi memoria necesară pentru a egala performanţele intelectuale ale unui creier omenesc. La nivelul tehnologic actual nu ştim dacă un calculator, oricât de performant, ar putea simula o entitate conştientă. Dacă însă acceptăm acest lucru, atunci momentul în care dezvoltarea noastră tehnologică va permite crearea unei minţi conştiente într-un calculator nu este relevant pentru subiectul discutat. Ceea ce contează este doar că acceptăm acest lucru ca fiind teoretic posibil într-un viitor predictibil.

Pentru a argumenta faptul că probabil noi trăim într-o simulare, Bostrom speculează că dacă urmaşii noştri („reali” sau doar simulări) vor avea suficientă putere de calcul să simuleze istoria (sau variante ale acesteia), atunci o vor face de un mare număr de ori (cu alte cuvinte, primele două propoziţii de mai sus nu ar fi adevărate). Considerând că personajele simulate ar putea fi conştiente şi că numărul acestora ar putea fi mult mai mare decât al celor care rulează simulările, rezultă că este mai probabil ca noi înşine să fim doar simulări.

Argumentând în continuare, Bostrom arată că tot aşa cum într-un viitor previzibil şi urmaşii noştri vor fi capabili să ruleze simulări, este foarte probabil ca personajele simulate să fie capabile la rândul lor să ruleze simulări; acest lucru creşte foarte mult numărul probabil de universuri simulate la un moment dat, ceea ce amplifică posibilitatea ca noi să trăim într-o simulare. În concluzie, se arată că dacă acest lucru este posibil, atunci numărul de simulări care rulează la un moment dat (în paralel, dar şi simulare în simulare) este atât de mare, încât şansa ca fiecare dintre noi să trăim într-o simulare este aproape o certitudine.

Argumentul religios

Încă din 2001, când a prezentat argumentul simulării, Bostrom a vorbit despre unele implicaţii religioase ale teoriei sale. Se pare că pentru prima dată în istorie există o teorie care prezintă în termeni ştiinţifici argumente în favoarea existenţei unui Creator, lucru afirmat de majoritatea religiilor. Creatorul, în acest caz, este individul „în carne şi oase” care a scris primul program.

În cazul în care acceptăm ipoteza că noi trăim într-o simulare, este posibil ca cei care au creat simularea în care trăim să trăiască la rândul lor într-o simulare şi aşa mai departe. Totodată, mai devreme sau mai târziu, chiar şi noi vom fi capabili să rulăm simulări populate de entităţi inteligente conştiente. Aşadar, realitatea ar putea conţine multe nivele incluse unul în altul.

Din perspectiva tulburătoare a vieţii într-un univers simulat, se poate vorbi despre puteri dumnezeieşti ale operatorului care controlează simularea; el este omnipotent pentru că poate interveni în universul simulat, chiar şi fără a fi obligat să respecte legile acestuia şi este omniscient, pentru că poate monitoriza orice loc şi orice moment al simulării. Ne-am putea chiar imagina acest operator creând din nimic, toate lucrurile văzute şi nevăzute, eventual pe durata a şase zile.

Dacă acceptăm că trăim într-o simulare, atunci devine plauzibilă inclusiv prelungirea existenţei noastre după moarte, fie la un alt nivel al realităţii, fie în aceeaşi simulare. În funcţie de scopurile celor care realizează simularea în care trăim, este posibilă chiar şi existenţa unui sistem de recompensă şi pedeapsă, pe baza unui sistem moral.

Argumentul moral

Este evident faptul că există multă suferinţă în jurul nostru. Dacă acceptăm faptul că realitatea care ne înconjoară este doar o simulare în memoria unui calculator, atunci se pune foarte serios problema moralei celor care rulează această simulare. Este de presupus că a produce atât de multă suferinţă unui număr atât de mare de fiinţe conştiente este profund imoral, cel puţin din perspectiva celor care suferă. Ar putea exista o raţiune superioară care să justifice acest lucru? Există oare o perspectivă prin care suferinţa poate fi justificată, inclusiv din punctul nostru de vedere, al celor care suferă ? Să sperăm că aşa este.

Diversele religii, încercând să dea o explicaţie suferinţei, au recurs la răsplata de după moarte. Atât nirvana, cât şi veşnicele plaiuri ale vânătoarei sau paradisul promis celor mântuiţi poate fi un răspuns.

Ceea ce merită însă observat este faptul că dacă trăim într-o simulare, este de presupus ca morala după care suntem judecaţi să fie una acceptată şi de către cei care controlează realitatea noastră. Dacă şi aceştia trăiesc la rândul lor într-o simulare, atunci şi lor li se aplică aceleaşi norme de evaluare, pe care ei ni le impun nouă. Din această perspectivă şi pentru că nimeni nu poate fi sigur că se găseşte la nivelul de bază al realităţii, este probabil ca suferinţa din realitatea pe care o experimentăm să fie gratuită.

Bostrom presupune că simulările au ca scop analiza istorică; alte ipoteze vorbesc despre divertisment, iar Stephen King, în ultimul său roman (Under the Dome), propune ca explicaţie pentru suferinţa din lumea noastră joaca inconştientă a unor copii dintr-o realitate superioară.

În sfârşit, există păreri că scopul civilizaţiei care a hotărât să simuleze întregul Univers în care trăim să fie dincolo de puterea noastră de înţelegere, iar suferinţa pe care o experimentăm să fie doar un efect colateral  sau care ţine de veridicitatea simulării.

Chiar şi noi avem o mulţime de programe pe calculator în care suferinţa este la ordinea zilei.

Invitaţie

Este oare cu putinţă să ne dăm seama dacă trăim într-o simulare ? Noi credem că acest lucru nu este imposibil. Eventuale erori de programare sau capacitatea de calcul enormă, dar totuşi limitată a calculatorului în care rulează Universul nostru ar putea să fi lăsat urme detectabile în realitatea noastră. Oare care sunt acestea ? În articole viitoare vom vorbi despre câteva descoperiri relativ recente, care ar putea aduce dovezi ale argumentului simulării.

Notă: Cititorul interesat de subiect nu trebuie să se rezume la conţinutul acestui articol. Mai mult despre argumentul simulării poate fi găsit căutând pe Google după „simulation argument”. O sursă foarte bună de informaţie este articolul "Are you living in a computer simulation?", scris chiar de Nick Bostrom.

Despre autori:
♦ Cătălina Oana Curceanu, prim cercetător în domeniul fizicii particulelor elementare şi al fizicii nucleare, Laboratori Nazionali di Frascati, Istituto Nazionale di Fisica Nucleare (Roma, Italia) şi colaborator al Scientia.ro;
♦ Paul Fogarassy, Director BAUM Engineering (Arad, Romania).