Bosonul Higgs14 martie 2013 se dovedeşte a fi o zi mare pentru fizica particulelor elementare. Particula elementară nou descoperită în iulie 2012 s-a dovedit a fi într-adevăr un boson Higgs, a anunţat astăzi CERN la cea mai mare conferinţă a iernii, Moriond 2013.

 

 

 

Experimentele ATLAS şi CMS de la CERN au măsurat spinul şi paritatea noii particule, iar acestea sunt tocmai cele prezise de teoria actuală a fizicii particulelor elementare, Modelul Standard, ca fiind cele ale bosonului Higgs. E vorba deci de spin zero şi paritate pozitivă.

Astfel, mai rămâne de lămurit prin măsurători viitoare dacă noua particulă este chiar bosonul Higgs prezis de Modelul Standard, sau este doar unul din mai mulţi bosoni Higgs prezişi a exista de teorii care extind teoria Modelului Standard, de exemplu teoriile supersimetrice.

Adrian Buzatu, invitat la emisiunea iLikeIT, vorbeşte despre particula Higgs


Comunicatul de presă de la CERN este aici.