Scientia

Scientia terras irradiamus

Pancreasul. Structură şi rol Imprimare Email
Corpul omenesc. Funcţionare, boli şi remedii
Scris de Adrian Senciuc   
Duminică, 22 Aprilie 2012 22:12

PancreasulPancreasul este un organ cu rol de glandă mixtă, adică secretă hormoni pe care îi varsă în sânge, dar şi suc pancreatic ce ajunge în tubul digestiv. Este o glandă voluminoasă anexată duodenului. Forma pancreasului este neregulată. Detalii, în continuare.

 

 

 

 

 

Este alungit în sens transversal, iar capătul drept este voluminos şi cel stâng ascuţit. Pancreasul este aşezat transversal, profund în abdomen, având raporturi cu coloana vertebrală. La dreapta sa se găseşte duodenul, iar la stânga splina. Pancreasul ocupă astfel epigastrul, iar coada sa ajunge în hipocondrul stâng.

Date generale

Pancreasul are o lungime de 15 – 20 de cm şi o grosime de 2 cm. Este un organ friabil ce se poate rupe (sau perfora) uşor. Culoarea pancreasului este roz-cenuşie, dar devine roşu în timpul activităţii sale. Pancreasul este mai voluminos la bărbat decât la femeie şi ajunge la dimensiunile maxime până la vârsta de 40 de ani, apoi de la 50 de ani descreşte treptat. Greutatea pancreasului nu este mai mare de 100 g, în medie fiind de 80 g.
Pancreasul este format dintr-o porţiune voluminoasă în partea dreaptă, denumită cap, o porţiune orizontală – corp şi o porţiune ascuţită, denumită coadă.


Structura pancreasului

Pancreasul este o glandă mixtă, atât cu secreţie exocrină, cât şi cu secreţie endocrină. Structural, pancreasul prezintă o capsulă, stromă şi parenchim. Capsula înveleşte pancreasul şi trimite prelungiri în interior formând lobulii pancreasului. Stroma este formată din ţesut conjunctiv lax ce conţine vase de sânge şi nervi. Parenchimul este format din tipuri de celule diferite ce formează pancreasul endocrin şi pancreasul exocrin.

Pancreasul exocrin
Reprezintă aproape 98% din masa pancreasului. Este format din acini de formă sferică. În structura acinilor se găsesc celule sero-zimogene (conţin granule de zimogen). Aceste celule asigură secreţia intermitentă a pancreasului exocrin cu rol foarte important în procesele de digestie. De la nivelul acinilor pornesc canale ce se unesc. Acestea formează ductul principal Wirsung şi ductul accesor Santorini. Rolul acestor ducte este de a prelua secreţia exocrină a pancreasului şi de a o vărsa în duoden – sucul pancreatic.

Pancreasul endocrin
Ocupă doar 2% din masa organului şi este format din insulele lui Langerhans. Acestea sunt răspândite difuz prin pancreasul exocrin (exact ca insulele împrăştiate prin ocean). Numărul total al acestor insule variază între 500.000 şi 2.000.000, iar diametrul lor nu depăşeşte 400 de micrometri. Insulele sunt formate din celule şi capilare. Rolul capilarelor este de a prelua secreţia endocrină a pancreasului. În structura insulelor au fost identificate 5 tipuri de celule.

Celule de tip A: sunt situate în periferia insulelor şi reprezintă aproximativ 10 – 20% din celulele ce formează insulele. Rolul lor este de a elabora şi secreta glucagonul.

Celule de tip B: sunt mult mai numeroase – 80% din totalul celulelor endocrine. Sunt localizate în centrul insulelor şi secretă insulina.

Celule de tip D: sunt în număr mult mai redus (5%) şi se găsesc răspândite pe toată insula. Aceste celule secretă somatostatin, cu rol inhibitor asupra secreţiei de insulină şi glucagon.

Celule de tip G: ocupă 1% din masa pancreasului endocrin şi secretă gastrina, cu rol în stimularea secreţiei de acid clorhidric de către stomac.

Celule de tip P.P.: predomină în insulele situate la nivelul capului pancreasului. Aceste celule secretă polipeptidul pancreatic (P.P.) cu rol stimulator asupra secreţiei de suc gastric şi inhibitor a secreţiei de suc pancreatic.

 

 

Pancreasul

 


Funcţia pancreasului

Secreţia exocrină a pancreasului
Structura pancreasului exocrin este asemănătoare cu structura glandelor salivare (pancreasul a fost denumit glanda salivară a abdomenului) – este format din acini secretori şi ducte ce pătrund printre lobuli şi care confluează formând două canale excretoare mari – Wirsung – canalul principal şi Santorini – canal accesor. Canalul Wirsung se deschide în duoden (prima porţiune a intestinului subţire) printr-un orificiu comun cu canalul coledoc (canalul coledoc conţine bila). Orificiul este numit ampula lui Vater şi este prevăzut cu sfincterul lui Oddi. Secreţia exocrină a pancreasului este sucul pancreatic.

Sucul pancreatic este secretat în cantitate de 1000 – 1500 de ml la 24 de ore şi este un lichid clar, vâscos şi cu un pH alcalin (variază între 7 şi 9). În compoziţia sucului pancreatic se găsesc substanţe organice şi anorganice, dar componentul principal este apa (apa reprezintă mai bine de 90% din componenţa sucurilor digestive).

Dintre substanţele anorganice un rol deosebit de important îl are ionul de sodiu şi anionul bicarbonic (pe lângă aceste substanţe se mai secretă şi alţi ioni – K, Mg, Ca, Cl). Cele două substanţe formează bicarbonatul de sodiu ce asigură alcalinitatea sucului pancreatic. Sucul pancreatic trebuie să aibă un pH alcalin pentru a neutraliza aciditatea sucului gastric la pătrunderea acestuia în duoden.

Substanţele organice sunt reprezentate de enzime. Acestea au acţiune asupra glucidelor, proteinelor şi lipidelor.

Tripsina este o enzimă proteolitică ce este secretată sub formă inactivă pentru a preveni autodigestia pancreasului. Enzimele proteolitice atacă proteinele fără discriminare; ele nu fac distincţie între proteinele organismului şi cele provenite din alimentaţie. Pe lângă acest mecanism de protejare, pancreasul secretă o substanţă – anti-tripsina. Aceasta este o anti-enzimă ce are proprietatea de neutraliza şi distruge tripsina, dar previne şi activarea altor enzime proteolitice. Dacă canalele de eliminare a sucului pancreatic sunt blocate se adună cantităţi mari de suc pancreatic, iar inhibitorul tripsinei nu mai poate face faţă. În acel moment enzimele proteolitice sunt activate şi în câteva ore pancreasul este auto-digerat – se produce pancreatită acută, adesea fatală. La un pH de 7 – 8 tripsina devine activă. În intestin tripsina este activată de enterokinază, o proteină secretată de mucoasa duodenului. Tripsinogenul, forma inactivă, devine tripsină, forma activă, prin pierderea a 6 aminoacizi din structură moleculei sale.

Chimotripsina: este tot o enzimă din categoria celor proteolitice, secretată sub formă inactivă şi activată de către tripsină. Dacă tripsina prezintă proprietatea de a coagula sângele, chimotripsina poate coagula laptele – îl separă în două fracţiuni, lichidă şi solidă.

Carboxipeptidaza: este o enzimă pancreatică ce acţionează asupra proteinelor. Este secretată sub formă inactivă şi activată de către tripsină în prezenţa zincului.

Colagenaza, elastaza, ribonucleazele, protaminaza şi leucin aminopeptidaza sunt alte enzime prezente în sucul pancreatic ce completează categoria enzimelor proteolitice.

Enzimele glicolitice sunt reprezentate de amilaza pancreatică (asemănătoare cu amilaza salivară). Aceasta este secretată sub formă activă şi are o acţiune mult mai intensă. pH-ul optim la care acţionează amilaza pancreatică este de 6,5 – 7. Rolul amilazei este de scinda glucidele în compuşi mai mici ce pot fi uşor absorbiţi în sânge.

Enzimele lipolitice sunt reprezentate de lipaza pancreatică. Rolul acestei enzime este de a separa prin hidroliză acizii graşi de glicerol. pH-ul optim la care acţionează este de 7 – 8, iar prezenţa ionilor de Ca şi Mg este necesară. Acţiunea asupra lipidelor este favorizată de sărurile biliare ce emulsionează lipidele – astfel se măreşte suprafaţa de contact dintre enzimă şi substrat (grăsimea în cazul lipazei).  Dacă lipaza pancreatică lipseşte, grăsimile trec nedigerate şi duc la apariţia steatoreei – grăsimile se elimină odată cu fecalele.

Pe lângă lipaza pancreatică mai există şi alte enzime cu acţiunea lipolitică – colesterol esteraza şi lecitinaza. Acestea acţionează asupra colesterolului alimentar şi a fosfoaminolipidelor.


Reglarea secreţiei de suc pancreatic

Sucul pancreatic, ca majoritatea secreţiilor digestive, este controlat pe cale nervoasă şi umorală. Controlul nervos al secreţiei de suc pancreatic este realizat prin intermediul nervului vag şi prin mecanisme reflexe – vederea sau mirosul alimentelor.

Rolul principal în reglarea secreţiei pancreatice îi revine hormonilor. Acidul clorhidric conţinut de chimul gastric ajunge în duoden şi la contactul cu mucoasa acestuia determină eliberarea unei substanţe – secretină, care, după ce ajunge în sânge stimulează secreţia pancreatică, intestinală şi biliară. La nivelul stomacului, secretina inhibă secreţia acidului clorhidric.

CCK-PZ (colecistokinin-pancreozimină) este un hormon secretat şi eliberat de către mucoasa duodenului. Printre rolurile sale se numără şi stimularea secreţiei pancreatice şi biliare. În 1978, Gibs afirma că eliberarea de CCK-PZ asigură senzaţia de saţietate.

VIP (polipeptidul vasoactiv intestinal) este un hormon secretat de mucoasa intestinală, implicat în procesele de digestie, dar care acţionează şi în alte teritorii. La nivelul pancreasului determină intensificarea secreţiei de bicarbonat.

GIP (peptid gastric inhibitor) a fost descoperit în 1971 şi este secretat, în special, de mucoasa duodenală. Acest hormon acţionează asupra pancreasului endocrin, intensificând secreţia de insulină şi glucagon.

Enteroglucagonul este un hormon ce inhibă secreţia pancreatică şi este eliberat de celule de tip L din mucoasa intestinului subţire.

Somatostatinul a fost izolat în 1976 şi este secretat de celulele de tip D din mucoasa intestinului subţire şi insulele lui Langerhans din pancreas. Acţiunea acestui hormon asupra secreţiei de suc pancreatic este de tip inhibitor.

Polipeptidul pancreatic (P.P.) este secretat de celulele P.P. din pancreasul endocrin şi inhibă secreţia de suc pancreatic, pe lângă alte efecte.


Secreţia endocrină a pancreasului

Pancreasul îndeplineşte un important rol endocrin prin hormonii eliberaţi în sânge.

Insulina: numele de insulină vine de la originea sa – insulele lui Langerhans, deşi iniţial fusese denumită pancreină de către Paulescu, în 1921. Insulina este secretată de către celulele B insulare, iar la 15 minute după eliberare jumătate din cantitate devine inactivă. Insulina acţionează, în principal, asupra metabolismului glucidic – scade nivelul glucozei din sânge. Insulina activează anumiţi receptori de la suprafaţa celulei. Aceşti receptori vor activa o serie de proteine transportoare – GLUT 1, GLUT 2, până la GLUT 5. Aceste proteine se găsesc în diferite celule din corp, unele în celula musculară striată, altele în creier. După activare, se vor deplasa la suprafaţa celulei şi vor capta glucoza din sânge. Astfel, scade cantitatea de glucoză circulantă – efectul hipoglicemiant al insulinei.

Glucagonul: este un alt hormon pancreatic ce contribuie la reglarea echilibrului glicemic, dar spre deosebire de insulină, ce avea efecte hipoglicemiante, glucagonul are efecte hiperglicemiante. Efectul hiperglicemiant al glucagonului este foarte puternic comparativ cu alţi hormoni ce au printre efecte şi creşterea glicemiei (adrenalină, cortizol).

Somatostatinul: este secretat de către celulele de tip D din insulele lui Langerhans şi are o acţiune de scurtă durată în sânge – doar 2 minute. La nivelul pancreasului, somatostatinul inhibă secreţia de insulină şi glucagon. La nivel gastro-intestinal, somatostatinul scade absorbţia nutrimentelor şi inhibă secreţia sucurilor digestive – suc gastric, intestinal, pancreatic.

Polipeptidul pancreatic: este secretat de către celulele de tip P.P. insulare. Secreţia de P.P este stimulată de câţiva hormoni – VIP, GIP, secretină, bombezină şi inhibată de somatostatin. Principala acţiune a P.P. este inhibarea secreţiei de suc pancreatic şi creşterea motilităţii gastrice şi intestinale. Acţiunea completă a P.P-ului nu este complet cunoscută.





Bibliografie
Fiziologie umană, I. Hăulică
Anatomia omului, Papilian

Imagine: Atlas Anatomie Umană, Frank H. Netter

 


Citeşte şi:


Scientia