Scientia

Scientia terras irradiamus

Ficatul uman. Rolul şi structura ficatului Imprimare Email
Corpul omenesc. Funcţionare, boli şi remedii
Scris de Adrian Senciuc   
Marţi, 10 Aprilie 2012 12:29

Ficatul umanFicatul este probabil organul cu cele mai multe şi mai diversificate funcţii din organismul uman. După ingestia alimentelor, acestea sunt prelucrate de-a lungul tubului digestiv şi degradate până la nutrienţi ce vor ajunge la toate ţesuturile şi organele din corp.

 

 

 

 

 

Dar înainte de a ajunge la ţesuturile beneficiare, acestea ajung la nivelul ficatului unde suferă unele transformări.


Structura ficatului

Ficatul este o glandă anexă a tubului digestiv cu o structură foarte complexă. Unitatea morfologică a ficatului este lobulul hepatic. Acesta are formă de piramidă şi o lungime de câţiva milimetri. Ficatul conţine până la 100.000 de lobuli. Fiecare lobul hepatic este format din hepatocite (celulele ficatului), capilare sinusoide şi canale biliare (în care se varsă bila).

Circulaţia hepatică este dublă – funcţională şi nutritivă, dar ramurile arterei hepatice şi cele ale venei porte se vor uni în interiorul ficatului formând capilarele sinusoide. Din capilarele sinusoide, sângele se va aduna în venele hepatice care se vor vărsa în vena cavă inferioară. În fiecare minut prin vena portă trece aproximativ 1 litru de sânge, iar prin arterele hepatice aproximativ 350 de ml de sânge. Această cantitate de sânge va ajunge în capilarele sinusoide, adică 25 % din volumul de sânge pe care îl pompează inima în repaus.

Vasele de sânge din ficat nu au inervaţie vasodilatatoare, ci doar vasoconstrictoare – sângele cantonat la nivelul ficatului va fi deblocat şi trimis în circulaţie cu ajutorul vasoconstricţiei. În unele stări de şoc se poate reduce debitul de sânge din ficat ajungându-se până la necroză hepatică.

 

 

Ficatul uman




Funcţiile ficatului

Funcţia de stocare a sângelui. Sistemul vascular hepatic poate stoca până la jumătate de litru de sânge, iar în condiţii patologice acest volum poate creşte până la 1,5 litri. Ficatul este un organ mare (2,5 % din greutatea corpului la adult) care este capabil să acţioneze ca un rezervor de sânge şi să ofere spre circulaţie acest volum de sânge când situaţia o cere (şoc hipovolemic).

Funcţia de filtrare şi purificare a sângelui se datorează macrofagelor din capilarele sinusoide. Aceste macrofage hepatice mai sunt denumite celule Kupffer  şi vor fagocita orice particulă străină  care ajunge din intestin în sânge (bacterii).

Ficatul mai intervine şi în inactivarea unor substanţe toxice – medicamente sau hormoni. La nivelul ficatului aceste substanţe suferă procese chimice (de oxidare, reducere sau hidroliză). Unele enzime ce intervin în metabolizarea acestor substanţe pot fi secretate în cantitate mai mare în timp – cum este cazul enzimei alcool-dehidrogenaza care va fi secretată în cantităţi mai mari în consumul cronic de alcool etilic.

În interiorul ficatului sunt inactivate sau metabolizate foarte multe substanţe, dintre care unele au potenţial toxic pentru organism – medicamente liposolubile, amoniac, insulină, glucagon sau cortizol.

 



Funcţia metabolică a ficatului. Ficatul are un rol esenţial în metabolismul glucidelor, proteinelor sau al lipidelor. Glucidele sunt transformate la nivel hepatic în glicogen – metoda de depozitare a glucidelor. Din glicogenul depozitat, ficatul poate reface glucoza prin procese de gluconeogeneză. Cu excepţia imunoglobulinelor, restul proteinelor sunt sintetizate în ficat. La o persoană de 70 de kg, ficatul formează în fiecare zi aproximativ 10 - 12 g de proteine (în condiţii normale). Ficatul deţine un rol important şi în metabolismul lipidic. Acesta îndepărtează din circulaţie chilomicronii (grăsimile absorbite în urma digestiei). Hepatocitele sintetizează cantităţi mai de VLDL (lipoproteine) şi transformă glucidele în proteine sau lipide când este necesar.

Ficatul mai reprezintă şi un depozit pentru minerale sau vitamine, în special vitamina B 12. Cantitatea de vitamină B 12 depozitată în ficat ar putea acoperi necesităţile organismului (formarea de globule roşii) pentru o perioadă de 1 – 2 ani în condiţii de carenţă.

Funcţia secretorie şi excretorie a ficatului. Produsul de secreţie al ficatului este bila, pe care o elimină în căile biliare. Pe lângă bilă, acesta mai elimină colesterol sau metale grele (în intoxicaţia cu metale grele). Bila conţine apă, acizi biliari, pigmenţi biliari, bilirubină, proteine şi ioni de Na, K sau Cl.

Bila este secretată continuu de către ficat şi este depozitată în vezica biliară de unde va fi eliminată în timpul digestiei pentru a emulsiona lipidele. În interiorul vezicii suferă procese de concentrare ajungându-se la 50 -70 de ml depozitaţi în vezica biliară, în condiţiile în care ficatul secretă aproximativ 500 de ml de bilă la 24 de ore.


Ficatul la nou-născut

Funcţiile ficatului la nou-născut sunt încă nedezvoltate, dar spre finalul sarcinii acestea se dezvoltă aproape complet, ca după naştere 90% din glicogenul depozitat în ficat să fie eliberat pentru a face faţă nevoilor la care este supus organismul (nu mai primeşte glucoză de la mamă deoarece cordonul ombilical este întrerupt). Funcţiile de sinteză ale ficatului nu sunt bine dezvoltate la nou-născut, astfel nu poate sintetiza proteinele necesare asigurării unei protecţii optime împotriva bacteriilor, dar laptele matern va suplini această funcţie prin anticorpii şi leucocitele pe care îi conţine.


Insuficienţa hepatică


Insuficienţa hepatică constă în alterarea funcţiilor ficatului – de sinteză, de excreţie şi de detoxificare, datorită scăderii numărului de hepatocite funcţionale. Primele semne de insuficienţă hepatică apar atunci când mai mult de 80% din celulele ficatului nu sunt funcţionale. În mod normal, ficatul beneficiază de o capacitate mare de regenerare.

Cele mai frecvente cauze ce conduc la insuficienţă hepatică sunt: hepatitele virale (cu virus B, C, D, E, virus Epstein Barr etc), hepatitele medicamentoase (pot fi produse de antibiotice sau alte medicamente), ciroza alcoolică sau cancerul hepatic (cel mai frecvent, cancerul hepatic este produs prin metastaze ale cancerului de colon, de pancreas sau de stomac).

În insuficienţă hepatică toate funcţiile ficatului sunt afectate. Scade sinteza de proteine, ceea ce produce edem în periferie (albumina sintetizată de ficat menţine sângele în artere – 1 gram de albumină poate reţine 18 ml de lichid – presiunea coloid-osmotică. Fără albumină lichidele din sânge ar părăsi vasele şi s-ar cantona în ţesuturi – producând edeme). Tulburarea sintezei de proteine afectează funcţia de coagulare şi de protecţie împotriva infecţiilor a sângelui. Pe lângă metabolismul proteic mai sunt afectate şi cel glucidic şi lipidic.

Insuficienţa hepatică produce tulburări hormonale, deoarece ficatul inactivează unii hormoni. Astfel, aceştia rămân mai mult timp în sânge producând diferite efecte – creşte concentraţia din sânge a estrogenului, a aldosteronului sau a tiroxinei şi scade nivelul hormonilor androgeni ( ceea ce produce feminizarea individului).

Insuficienţa hepatică este o afecţiune gravă ce nu poate fi compensată de organism, cea mai bună metodă de vindecare, dar nu mereu, este transplantul hepatic.

 

 

Bibliografie
Fiziopatologie specială, Magda Bădescu
Esenţial în fiziologie, Ghe. Petrescu
en.wikipedia.org/wiki/Liver
Imagini: McMINN Atlas de anatomie a omului, ed IV, Abrahams, Hutchings, Marks Jr.

 


Citeşte şi:


Scientia