Scientia

Raportat la alte proceduri medicale, transplantul de organe reprezintă o intervenţie cu o istorie recentă. Dar ideea de a transplanta organe între oameni sau de la animal la om a apărut din antichitate. Procedura transplantului nu este una facilă.

Deşi au existat unele tentative de transplant consemnate în istorie, aceste sunt mai mult legende, fără un temei ştiinţific, fără informaţii certe referitoare la tehnică sau la reuşita intervenţiei.


Clasificarea transplanturilor

Transplantul de organe sau ţesuturi este de mai multe feluri:
Autogrefă – unde ţesutul sau organul transplantat aparţin aceluiaşi individ.
Izogrefă – este grefa efectuată între gemenii monovitelini (proveniţi din același zigot).

Aceste două tipuri de transplant se bucură de cea mai mare toleranţă, deoarece provin de la persoane cu acelaşi material genetic. Mai există homogrefa, efectuată între persoane din aceeaşi specie (om – om) sau heterogrefa, caracteristică transplanturilor de la animal la om. Cele două tipuri de transplant sunt respinse de organism, deoarece între donator şi primitor există diferenţe (sunt respinse în lipsa unui tratament).


De ce este respinsă o grefă?

Înainte de a încerca să explic acest proces, trebuie pornit de la premisa că orice om este unic. Şi nu doar ca personalitate, ci fiecare celulă a sa este unică.  În 1948 au fost descoperite de către George Snell o serie de proteine (antigene) ce se repetau pe fiecare celulă din organism. Acesta este un sistem de apărare al organismului şi deşi pare dificil de înţeles, este chiar simplu.

Să luăm exemplul unui orb, care vrea să aleagă un măr dintr-un coş, care conţine atât mere, cât şi pere. Orbul va găsi mărul, după ce pipăie fiecare fruct, ştiind ce formă trebuie să aleagă. Analogia cu corpul uman este următoarea: orbul este reprezentat de celulele responsabile cu imunitatea, acestea trebuie să distingă între celule ale corpului şi celule străine. Mărul este o celulă străină, probabil transplantată. Iar perele sunt celulele noastre. Astfel, celulele imunitare, recunosc prin „pipăite”, orice structură care nu aparţine corpului.

Aceste proteine, întâlnite pe fiecare celulă, se numesc antigene majore de histocompatibilitate; fiecare individ, datorită diferenţelor de material genetic, are aceste antigene diferite. Astfel se face distincţia dintre celule corpului şi alte celule străine.


Primele succese

Efectul pozitiv al celor două războaie mondiale a fost acela de a grăbi evoluţia unor tehnici medicale, printre care chirurgia sau transplantul de organe şi ţesuturi. În 1954 a avut loc primul transplant de rinichi, între gemeni identici. Rezultatul a fost unul pozitiv, rinichiul funcţionând normal timp de 8 ani. În 1962, a avut loc primul transplant de rinichi de la cadavru la om. Rinichiul a funcţionat timp de 2 ani.

În 1967, doctorul Thomas Starzl realizează primul transplant de ficat. Pacienţii doctorului Thomas au cea mai mare rată de supraviețuire, atingând recordul de 36 de ani după operaţie, iar media depăşeşte 25 de ani. Primul transplant de inimă a fost făcut de doctorul de origine română, Christian Barnard.


Tolerarea transplantului

Exceptând primele două cazuri de transplant din clasificare, celelalte tipuri de transplant au nevoie de tratament pentru a nu fi respinse de organism. Tratamentul este ţintit asupra sistemului imunitar al primitorului, care este slăbit, un fel de mână a orbului cu mai puţine degete. Eficienţa transplantului creşte cu cât acest tratament este început mai devreme.


Cum se recoltează?

În cazul în care donatorul este decedat, de la acesta se prelevă organele, ochii, pielea, muşchi, tendoane etc. Un organ rămâne funcțional dacă nu a fost lipsit de oxigen mai mult de 60 de minute. La peste 90 de minute, leziunile care apar sunt ireversibile. Transportul se face rapid, cu organul răcit la o temperatură de 0 – 4 grade. Există tehnici moderne, care îngheaţă instant ţesutul la minus 120 de grade. Cea mai mare valabilitate o are rinichiul. Acesta poate aştepta până la 5 zile un donator.


Ce se poate transplanta?

Transplantul de cornee şi de cartilagiu se bucură de o toleranţă bună, fără medicamentaţie care să inhibe sistemul imun, deoarece acestea ajung în zone fără circulaţie de sânge. Se poate transplanta măduvă, tratând leucemii sau diferite organe: rinichi, ficat, inimă, plămâni. Cam toate componentele organismului se pot transplanta, respectându-se câteva principii de compatibilitate (care se referă la grupa de sânge, sistemul Rh).

Un tip special de transplant este cel de membre. Acesta are şansă de reuşită mare dacă este la membrele superioare. Cel mai important lucru ce trebuie îndeplinit este refacerea sensibilităţii de dinainte. Transplantul de organe a fost o tehnică revoluţionară. Peste 40.000 de donatori, primesc anual un organ nou.