Scientia

La începutul secolului XX, Karl Landsteiner a descoperit o metodă de clasificare a sângelui uman cu consecinţe de anvergură asupra practicii medicale, în special în chirurgie. A contribuit şi în domeniul imunologiei, care lua naştere în acea perioadă.

Karl Landsteiner s-a implicat în izolarea virusului poliomielitei, a explicat relaţia antigen-anticorp şi reacţiile alergice. Spre sfârşitul vieţii a descoperit factorul Rh, salvând viaţa multor copii afectaţi de boala hemolitică a nou-născutului. Această boală apare când anticorpii din sângele matern traversează placenta şi distrug globulele roşii ale fătului. Acest lucru se întâmplă când mama are Rh negativ, iar fătul Rh pozitiv.

Karl Landsteiner s-a născut la Viena, în 1868, într-o familie de ziarişti. A absolvit Universitatea din Viena şi în 1891 obţine diploma de medic. Îşi continuă studiile în domeniul chimiei, iar în 1897 devine asistentul directorului Institutului Anatomo-Patologic al Universităţii din Viena. Ca asistent, efectuează 3639 de examinări post-mortem. Dubla sa specializare, în medicină şi chimie, i-a permis să studieze compoziţia sângelui, remarcând tendinţa sângelui provenit de la diferite specii de a forma cheaguri când era amestecat. A observat acelaşi fenomen şi când a amestecat sângele unor oameni. În 1901, descoperă că sângele uman se poate clasifica în trei categorii, A, B şi C (care va deveni ulterior O1). În acelaşi timp a demonstrat că aglutinarea (coagularea) nu se datorează unei boli, ci este o reacţie chimică obişnuită.

Importanţa descoperii a fost recunoscută în 1907, când se făceau primele transfuzii, iar cu ajutorul noilor tehnici de anestezie se efectuau noi intervenţii chirurgicale. Cariera lui Karl Landsteiner avea să cunoască un avânt în următorii ani. În 1905 indică o metodă prin care se puteau infecta maimuţele cu sifilis, făcând posibile experimente pentru găsirea unui tratament pentru această boală. Între 1908 şi 1918 efectuează experimente şi cercetări asupra poliomielitei. A injectat maimuţe cu extrase din creierul şi măduva spinării unor pacienţi cu poliomielită, descoperind că pot prezenta simptomele bolii. În 1912, lansează concluzia corectă afirmând că poliomielita este produsă de un virus. Vaccinul eficient avea să fie creat abia peste patru decenii.

După Primul Război Mondial se mută pentru trei ani în Olanda, unde studiază reacţia antigen-anticorp. A studiat alergiile, efectuând experimente pe animale, iar în 1921, alături de colegii săi demonstrează existenţa unor molecule importante pentru sinteza anticorpilor, haptene. După această descoperire, primeşte o invitaţie pe care o onorează, din partea Fundaţiei Rockefeller. Se stabileşte în SUA, unde lucrează şi publică diferite texte medicale. În 1940 demonstrează existenţa factorului Rh pe care l-a asociat cu unele cazuri de mortalitate la copii. Anticorpii anti-Rh apar în sângele mamei cu Rh negativ, iar naşterea unui copil cu Rh pozitiv va avea ca efect distrugerea hematiilor (globulelor roşii) fătului (regula se aplică doar la a doua sarcină cu făt cu Rh pozitiv).

Karl Landsteiner primeşte în 1930 premiul Nobel pentru descoperirea grupelor de sânge, iar în 1929 a fost ales preşedintele Societăţii Americane de Imunologie. A lucrat toată viaţa, murind de infarct în 1943, în timp ce îşi efectua munca în laborator.

Bibliografie:
“100 cei mai mari savanţi ai lumii”, John Simmons, Editura Lider, 1996