Scientia

Ronald Ross s-a născut la 13 mai 1857, în Almor, Nepal. Nu a visat să ajungă medic, ci scriitor, artist sau muzician. Tatăl său, însă, a vrut să facă medicina. În 1902 a primit premiul Nobel, pentru descoperirea faptului că malaria se transmite prin înţepătura ţânţarului.

După ce a absolvit colegiul de medicină din cadrul spitalului Sf. Bartolomeu, a lucrat în calitate de medic pe un vas maritim care făcea curse între Londra şi New York. După ce a mai susţinut câteva examene, Ross s-a transferat la serviciul medical militar, lucrând în organizaţia britanică „Serviciul Medical al Indiei”. În primii ani când a ajuns în India, s-a preocupat mai mult de creaţie literară şi de studierea matematicii, decât de meseria sa de medic.

După ce s-a întors din primul său concediu, Ross a început să studieze la microscop sângele hinduşilor bolnavi de malarie. El avea o concepţie greşită despre malarie: vroia să demonstreze că aceasta nu era provocată de un microb (cum susţineau alţi cercetători), ci de o indigestie intestinală.

Ronald Ross

În timpul celui de-al doilea concediu al său din Anglia, Ross a cunoscut un alt medic preocupat de problema malariei şi cu acesta a ajuns la o concluzie: păsările sau oamenii se molipsesc din apă, cu ţânţari morţi.

Întorcându-se în India a început să studieze ţânţarii: îi prindea şi le dădea drumul sub plasa de deasupra unui pat, pe care stătea un pacient gol. După ce țânțarii se săturau de sânge, Ross îi prindea, îi băga în eprubete şi după aceea cerceta stomacurile acestora la microscop. El dorea să afle dacă nu cumva acolo se dezvoltă microbii malariei, în sângele supt. Nu se întâmpla însă aşa...

Activitatea sa a fost întreruptă căci a trebuit să plece în Bengalor, pentru lichidarea epidemiei holerice de acolo. S-a întors după doi ani şi, reluându-şi experimentele, a observat un lucru foarte interesant în stomacul unui ţânţar: existau corpuri rotunde, mai clar evidenţiate decât celulele stomacale şi care conţineau „boabe minuscule negre”. Ross a ajuns la concluzia că aceia erau într-adevăr paraziţii malariei.

A început să facă experimente pe păsări, întrucât microbul malariei la acestea era foarte asemănătoare cu acela uman. El a luat 3 vrăbii pe care le-a închis în colivii separate : una sănătoasă, una care conţinea microbi mai puţin în sânge şi una care avea sângele plin de microbi. A dat drumul la ţânţari sănătoşi în cele 3 colivii, după care le-a cercetat stomacurile. Ţânţarii care au supt sângele păsării sănătoase nu prezentau în stomac acele „umflături”, cei care au supt de la păsărea cu puţini microbi conţineau puţine „umflături”, iar stomacurile ţânţarilor care au supt de la păsărea cu microbi mulţi conţineau foarte mulţi „săculeţi”. El a studiat la microscop „umflăturile” unui ţânţar după şapte zile de la înţepare şi a observat că acestea s-au transformat în fusuri mici, asemănătoare cu bucăţele mici de aţă. După ce a studiat timp îndelungat acele fusuri, a văzut că ele se îndreaptă spre glanda salivară a ţânţarului. Ross a ajuns la concluzia că malaria se transmite prin înţepătura ţânţarului.

Pentru această descoperire lui Ronald Ross i s-a decernat Premiul Nobel în anul 1902.

El a promovat ideea că pentru lichidarea malariei ţânţarii trebuie să fie nimiciţi, iar această metodă s-a dovedit eficientă, în special în Cuba. Se stinge din viaţă la 16 septembrie 1932, la Institutul din Londra, care astăzi îi poartă numele.